Veşti despre starea naţiunii

Trahanache îşi citează băiatul, conul Leonida vorbeşte din ziare, noi trăim „ca-n Caragiale” şi credem că-l cităm. Dar ghilimelele sunt scuza comodă pe care şi-o arogă o societate ruptă genetic din comediile lui „suferinde”. Naţiune, fii deşteaptă!

Şi noi dormim, iar când nu visăm revoluţii, ne uităm la televizor. E criză mare, mon cher, tot pleacă ai noştri şi vin ai noştri. Când nu se numără voturi sau steaguri, se contabilizează conturi, autostrăzi şi piscine.

În anul de graţie 2012, dedicat de Unesco dramaturgului, „adevărul” lui atârnă ca un blestem tulburător, comic şi tragic, asupra existenţei „omului-român, un hopa Mitică” (cum spunea Alexandru Tocilescu, autorul unei Scrisori care a spart tiparele). La workshop-ul lui Andrei Şerban din acest an, actorii au „citit” un Caragiale trist ori grotesc, ascuns în spatele comediei, dar la fel de actual ca ultimele ştiri de la TV.

Alexandru Dabija a dezvăluit fie un autor modern de scenarii de succes (O noapte furtunoasă, la Iaşi), fie un suprarealist îmbrăcat în realităţi banale (CFR..., la Odeon) sau urmele unui filon ghinionist şi metafizic, desprins din ambalajul tragic al fatalităţii (Două loturi, la TNB).

Tânărul Alexandru Mâzgăreanu a venit, la Nottara, cu O noapte furtunoasă care se consuma firesc în sex şi crimă. Regizorul Radu Afrim îmi spunea că el nu prea râde la comediile domnului Caragiale. Mălăele scoate la public Scrisoarea în variantă scurtă. O oglindă-caricatură. Doar Gigi Căciuleanu este mai nostalgic în D’ale noastre, deşi discursul lui Caţavencu e la fel de ameninţător ca monologul despre dictatură din Iulius Caesar de Shakespeare. Silviu Purcărete surprinde viaţa de acum trăită în mahalaua dintotdeauna, unde declamarea pasiunii stârneşte forţele naturii (D’ale carnavalului, la Sibiu).

Dacă pentru fiecare generaţie nenea Iancu vorbeşte pe limba ei, haideţi la teatru să vedem ce spune sociologul Caragiale despre fandacsia şi mofturile lumii de azi.

Taguri:

editoriale bewhere |