Un festival cinstit. RadiRo la prima ediţie
De mai bine de douăzeci de ani se tot discută despre deşertul muzical din Bucureşti în anii în care nu este Festivalul Enescu.
Că nu e deloc deşert e altă poveste, căci există mulţi muzicieni care fac muzică de foarte bună calitate, dar au această hibă, că nu sunt încă foarte mediatizaţi, celebri, să zicem. Dar chiar şi în anii când are loc festivalul, nu-i deloc în regulă ca tot anul muzical să se concentreze în săptămânile de festival.
Şi în Occident, Festivalul Enescu are parte de laude, dar şi de ironii, întrucât e cel mai mare festival din Europa. Motivul? În 4-5 săptămâni, poposesc în capitala României, Bucureştiul fiind un adevărat centru cultural european, multe orchestre celebre (vă amintiţi cu siguranţă de Filarmonica din Viena sau cea din Israel), cei mai cunoscuţi şi celebraţi solişti de pe planetă. La Paris, de exemplu, un astfel de festival durează o săptămână şi invită două-trei orchestre mari, patru-cinci solişti aleşi pe sprânceană. La noi însă, dorinţa asta de a invita multe orchestre mari într-un festival maraton (sau expandat) se plăteşte cu riscul ca între ediţiile festivalului să nu mai fie bani pentru nimic şi atunci ne mulţumim, adică trebuie să ne mulţumim, cu stagiunile celor trei formaţii orchestrale mari din Bucureşti.
Mai rămân festivalurile mai mici sau cele cu tradiţie deja (SoNoRo e un exemplu concludent), dar care au aproape în întregime finanţare din mediul privat.
Au mai fost încercări care au sucombat după prima sau a doua ediţie pentru că nu s-a mobilizat nimeni să le sprijine pe termen lung.
De data asta am impresia că începe un festival cinstit, organizat în jurul ideii de orchestre radio. Vor veni câteva orchestre de prima mână (Orchestra Simfonică Naţională RAI – înfiinţată în 1994, Orchestra Simfonică BBC – înfiinţată în 1930 de Adrian Boult, Orchestra Filarmonică Radio France – înfiinţată în 1937, Orchestra Naţională Radio – înfiinţată în 1928 de Mihail Jora), apoi câţiva muzicieni din afară (Christian Zacharias, Jukka-Pekka Saraste, Juraj Valčuha) şi câţiva dintre cei mai apreciaţi solişti români ai momentului (Luiza Borac, Alexandru Tomescu sau excelentul cvartet „Ad Libitum”).
Programul cuprinde hituri ale muzicii clasice (Beethoven – simfoniile 5 şi 9, Brahms – concertul pentru vioară, Ceaikovski – concertul pentru vioară, Bruch etc.), dar şi lucrări mai puţin cântate ale marilor compozitori (Mendelssohn – concertul pentru vioară şi pian) sau lucrări din secolul al XX-lea (Stravinski, Şostakovici, Silvestri, Dan Dediu), plus o conferinţă a lui Christian Zacharias despre poetica spaţiului muzical la Schubert.
Spuneam, aşadar, că e un festival cinstit, nu ca un alt festival care şi-a avut prima ediţie tot în 2012, dar care a fost de la început gândit prost, megaloman, în dorinţa de a ridica statui în stil balcanic, de care m-am cam plictisit de ceva vreme.
Christian Zacharias s-a lăsat convins până la urmă să fie director al RadiRo. E un muzician ales inspirat, cu atât mai mult cu cât din anul în care a cântat toate concertele lui Beethoven în miez de noapte la Ateneu a devenit un pianist aproape fetiş al melomanilor de la noi. În ultima seară, la Ateneu, am tras cu urechea la ce vorbeau două cucoane şi una spunea un lucru care, cu uşorul lui ridicol, mi-a plăcut: „Draga mea, de acum nici nu mai pot asculta concertele lui Beethoven cu altcineva”. Din fericire, Zacharias le-a înregistrat.
Aşadar un festival concentrat într-o singură săptămână, dar care promite întâlniri muzicale de foarte bună calitate.
Pentru a ne face încălzirea înainte de festival, concertul în fa minor al lui Chopin cu directorul RadiRo solist şi dirijor.
Programul festivalului RadiRo, ediţia 2012:
23 septembrie
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO şi CORUL ACADEMIC RADIO
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : CHRISTIAN ZACHARIAS
Dirijorul corului : DAN MIHAI GOIA
Solişti :
SIBYLLA RUBENS – soprană
RUXANDRA DONOSE – mezzo-soprană
JÖRG DÜRMÜLLER – tenor
SEBASTIAN HOLECEK – bas-bariton
Program:
Fr. Schubert – Trei antracte din opera „Rosamunda”, op. 26 (D 797)
L. Van Beethoven – Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125
24 septembrie
CVARTETUL CU PIAN „RIVINIUS”
ORA 17:00
Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune
Program:
Fr. Schubert – Adagio şi Rondo concertante pentru pian, vioară, violă şi violoncel în Fa Major (D 487 )
D. Dediu – „Pirouettes Pierrotiènnes” pentru vioară, violă, violoncel şi pian, op. 142 (2010)
Th. Blomenkamp – „Toccata, Tombeau und Torso” (2009) Trei piese pentru cvartet cu pian (dedicate Cvartetului „Rivinius”)
G. Fauré – Cvartetul nr. 1 pentru pian, vioară, violă şi violoncel în do minor, op. 15 (1876-79)
ORCHESTRA RAI TORINO
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : JURAJ VALCUHA
Solist : ALEXANDRU TOMESCU
Program:
P.I. Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major, op. 35
S. Rahmaninov – Simfonia nr. 3 în la minor, op. 44
25 septembrie
Cvartetul „AD LIBITUM”
ORA 17:00
Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune
Program:
A. Borodin – Cvartetul nr. 2 în Re Major
I. Stravinski – Trei piese pentru cvartet de coarde
Fr. Schubert – Cvintetul cu două violoncele în Do Major, op. postum 163 (D 956)
Invitat JULIAN STECKEL – violoncel
ORCHESTRA RAI TORINO
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : JURAJ VALCUHA
Solist : CHRISTIAN ZACHARIAS
Program:
J. Brahms – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major, op. 83
R. Strauss – „Till Eulenspiegels lustige Streiche”, op. 28
R. Strauss – Suita de concert „Der Rosenkavalier”, op. 59
26 septembrie
Conferinţă CHRISTIAN ZACHARIAS
ORA 17:00
Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune
„Poetica spaţiului muzical la Schubert”
ORCHESTRA FILARMONICĂ RADIO FRANCE
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : MYUNG-WHUN CHUNG
Solist : JIAN WANG
Program:
A. Dvořák – Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor, op. 104 (B 191)
D. Şostakovici – Simfonia nr. 6 în si minor, op. 54
27 septembrie
CVARTETUL „VOCES”
ORA 17:00
Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune
Program:
Fr. Schubert – Cvintetul în La Major „Păstrăvul”, op. postum 114 (D 667)
Invitat – CHRISTIAN ZACHARIAS
W.A. Mozart – Cvintetul nr. 4 în sol minor, K 516
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : HORIA ANDREESCU
Solist : MAXIM VENGEROV
Program:
C. Silvestri – Preludiu şi Fugă nr. 2, op. 17
J. Brahms – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major, op. 77
L. van Beethoven – Simfonia nr. 5 în do minor, op. 67
28 septembrie
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
ORA 17:00
Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dirijor : PAUL MEYER
Soliști :
ISABELLE VAN KEULEN
LUIZA BORAC
Program:
F. Mendelssohn – Concertul pentru vioară, pian şi orchestră de coarde în re minor
F. Mendelssohn – Simfonia nr. 3 in la minor „Scoţiana”, op. 56
ORCHESTRA SIMFONICĂ BBC
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : JUKKA – PEKKA SARASTE
Solist : VIVIANE HAGNER
Program:
G. Enescu – Rapsodia nr. 1 în La Major, op. 11
M. Bruch – Fantezia Scoţiană, op. 46
Fr. Schubert – Simfonia nr. 9 în Do Major, D 944
29 septembrie
ORCHESTRA SIMFONICĂ BBC
ORA 19:30
Sala Mare a Palatului
Dirijor : JUKKA – PEKKA SARASTE
Solist : DAN GRIGORE
Program:
G. Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re Major, op. 11
S. Rahmaninov – Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră, op. 43
D. Şostakovici – Simfonia nr. 4 în do minor, op. 43
Pentru concertele de la Sala Palatului - Abonamentele 200-400 lei
Biletele 40-80 lei
Pentru la concertele de la Sala Radio - Abonamentele 100-150 lei
Biletele 25-35 lei
Abonamentele şi biletele se pot procura prin magazinele din reţeaua Eventim din toată ţara: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti.