Tu cât laşi bacşiş taximetristului?

De mai mulţi ani, apelez frecvent la companii ce oferă transport cu maşini galbene. Fie pentru că plec cu întârziere de acasă spre birou, fie pentru  că vremea nu e foarte prietenoasă, ori pentru a evita (când îmbrac o fustă bogată în volane) câinii de pe stradă (doar trăim în Bucureşti!...) sun la unul dintre cele câteva numere pe care le consider de încredere. Totuşi, fiecare – la un moment dat – m-a dezamăgit.

Dilema mea porneşte, în primul rând, de la atitudinea şoferilor.

Sun, dimineaţa sau noaptea, primesc un timp de aşteptare – să zicem 10 minute –, şi mă declar mulţumită. Fac un calcul rapid şi sunt în grafic.

Cobor în timpul dat şi aştept. Mă uit în dreapta, în stânga, zăresc taxiul pe aleea paralelă. Mai aştept 2 minute, până când se plictiseşte de stat acolo, deşi numărul este cu vreo zece unităţi mai departe de comanda preluată, şi îi tai calea. E un fel de duel în vestul sălbatic.

Opreşte şi, vădit deranjat, se scuză: „Mda, păi dacă aveţi plăcuţa montată după colţ...” (o altă reuşită a primăriei, de care nu nu mă fac răspunzătoare). Într-un final, urc şi îi spun adresa unde aş vrea să ajung. Am mai mers acolo cu taxiul. Este o cursă de vreo 12 lei şi nu-mi pare atât de puţin. Dinspre scaunul stânga, faţă, aud un oftat, apoi altul. E nemulţumit. N-am ce-i face. După ce tot drumul îl simt încordat şi mă întreabă dacă sigur rămân la adresă, mă simt obligată să-i las mai mult de 2 lei la preţul final al cursei.

Vă daţi seama că, în atâta timp de călătorit prin Bucureşti cu maşinile care au, de regulă,  1,39 lei pe kilometru, am avut şi ghinionul să dau peste elemente agresive. Mi s-a întâmplat să stau cuminte pe bancheta din spate şi să mă trezesc într-o avalanşă de înjurături şi, mai mult, şoferul a deschis portiera spre a-l impresiona pe mişelul care a îndrăznit să nu fie atent şi să-i taie calea sau mai ştiu eu... Lor nu le las nimic în plus. Niciodată.

O altă faţă a taximetriştilor – plăcută – este cea a şoferului amabil şi/sau amuzant. Cred că-i ştiţi pe cei care nu vorbesc cu „Tu”, cei care răspund la salut, se oferă să schimbe postul de radio, au povestioare spumoase de împărtăşit, sunt cei care cer opinia clientului cu privire la rută. Una peste alta, ştiu să se vândă.

De cealaltă parte, există taximetristul care nu are rest. El se oferă să oprească, desigur, pe banii tăi, la o benzinărie - „să schimbaţi!” - sau te pune în faţa faptului împlinit la destinaţie. Şi uite aşa ajungi să laşi 8 lei bacşiş.

Exemplele pot continua, însă întrebarea rămâne fără răspuns: ne lăsăm înfluenţaţi de comportamentul lor sau suntem fermi cu 10% extra?