The Book Business

Autorii cred că ar trebui să şi câştige ceva, dacă tot au publicat. Mulţi vin cu bani de acasă. În fine, editorii (câţi mai sunt) şi-au redus drastic şi numărul de angajaţi, şi planurile anuale, şi lansările cu ştaif... Deci, care afacere cu cărţi? Cititul este privit ba ca un lux, ba ca un semn de nobleţe spirituală, ba ca o evadare în faţa vieţii adevărate, ba ca o obligaţie a celor tineri... Părinţii şi şcoala se acuză reciproc.

Din când în când, se mai lansează câte un proiect disperat. Vă amintiţi campania publicitară cu ocazia venirii lui Orhan Pamuk la Bucureşti, prin 2008? Panoul enorm pe care scria „Mihaela Rădulescu vine la Pamuk”? Dar fotografiile cu câte o fată citind în parc, vehiculate pe Facebook drept culmea romantismului?

Ar trebui să avem o literatură de consum bine dezvoltată, care să susţină prin ea însăşi toate celelalte isprăvi literare. Or, după ce că se citeşte puţin, şi acel puţin este supus judecăţii semenilor. În primii ani de după 1989, intelectualii oficiali se răfuiau in absentia cu Sandra Brown (dacă sunteţi foarte tineri, aflaţi că e o autoare de romane sentimentale). Au câştigat: a dispărut şi Sandra Brown din viaţa noastră.

Militez, aşadar, pentru reinstaurarea cititului ca zăbavă frumoasă, fără îndoială folositoare (Miron Costin a spus-o), neruşinat de evazionistă, adeseori inutilă, totuşi aptă să vindece nevroze şi să lumineze vremuri oricât de întunecate. Militez pentru introducerea unei cărţi, în coşul zilnic. Mă rog, săptămânal.