Ştiri „fierbinţi” sau mai potoliţi-l pe Mihai Bendeac

Cu riscul de a crede că m-am tâmpit sau că cineva, poate vreun PR îndrăzneţ, mă „momeşte”, fix pe mine, disperat să fure telespectatorii veritabilului program de „reculturalizare” prin teatru şi că de aceea îndemn lumea privitoare de televizor către ceva ce duce la subcultura de masă, insist să vă uitaţi pe Kanal D. De data aceasta, nu pot să recomand un film, care v-ar plăcea sau nu, nici vreo emisiune de bun simţ, nici vreun spectacol pe viu spus sincer printr-un subsol (jucat probabil „pe gratis”) pentru că nu ar intra în target-ul măreţei reîntoarceri, căreia i s-au aliat, ca susţinători consecvenţi, actori de primă mână, oameni în faţa cărora mi-aş dori să am acelaşi respect de până acum şi să cred că este doar trecerea printr-o întâmplare ghinionistă. Fie ea şi o întâmplare cu contract. Nu tragem noi linie şi socotim că aşa nu se face, din decenţă sau din respect faţă de meserie, pentru că dincolo de toate cele care pot fi calculate, mai există ceva, fără preţ... E ceva major... Şi, sincer, nu bănuiesc că preţul cântăreşte cât un geamantan cu bani, într-o ţară unde nonvaloarea ţine afişul, doar pentru că face prostituţie în direct (iar asta a devenit un soi de garanţie a succesului), unde milioane de oameni privesc, de milioane de zile şi de nopţi, aceleaşi lucruri, la început, nemulţumuţi, pe urmă, blazaţi, încât au început să se identifice atât de tare cu imaginea repetată, încât mirarea le-a fost înlocuită cu „asta este!”.

Dar, când este difuzat „Teatrul s-a întors acasă” de pe Antena 1, dumneavoastră să vă uitaţi pe Kanal D. Nu cred că sunt o fire obsesivă, însă chiar insist pe-o chestie, acum. Am mai avut aceeaşi senzaţie „tâmpită” când am mers la vot acum câţiva ani. Pe cine să alegi între Vadim Tudor şi Ion Iliescu? Răul cel mai mic. Iar jumătăţile de măsură ne sperie pe toţi, ele prevestesc răul cel mare. Deci, vă înţeleg suspiciunea, vă admit dubiile, vă împărtăşesc mirarea şi sunt exact ca dumneavoastră.  

 În direcţia aceasta este întoarsă lupa audienţei. Şi gurile rele spun că va ieşi din grilă emisiunea lui Mihai Bendeac pentru că nu a răzbit ca audienţă. Teatrul este întrecut la audienţă de Kanal D. Fatalitate! Dacă vorbim despre teatru, nici nu trebuie şi nici nu ar avea cum să fie altfel. Dacă am vorbi despre un produs cultural pe care, într-adevăr, să îl numim teatru tv, ar fi primul semn de normalitate în toată povestea aceasta. Iar cine vrea să reia teatrul de televiziune nu se compară cu Kanal D. Ca audienţă, spun aceleaşi guri rele, săptămânile următoare sunt de probă... Deci, fixaţi postul şi vedeţi-vă de treabă. Gătiţi, ascultaţi muzică bună, jucaţi-vă cu pisica.

 Şi, după acest exerciţiu, vă mai propun un lucru: să lăsăm teatrul la locul dumnealui. Nu este deloc o fată bătrână, cândva frumoasă, dorită, curtată de te miri cine şi rămasă nemăritată cu televiziunea. Şi nici un burlac disperat. Sunt un om care s-a îndrăgostit de teatru în faţa televizorului. Iar, dacă teatrul de televiziune ar avea urmaşi direcţi, în viaţă, cu ceva rămăşiţe de conştiinţă, ar fi intentat deja proces. Şi să sperăm că dumnezeul televiziunii, audienţa, va fi fost de partea lor (şi la asta nu s-a gândit nici măcar Bendeac, micul răsfăţat al zeului contemporan, fardatul cu ego şi cu sticlă, care a uitat bucuria de câteva clipe din scenă – este asumat ceea ce spun acum pentru că mi-l amintesc, destul de clar, în câteva examene de teatru din facultate... şi „uitaţi”-vă unde poate duce speranţa în cineva).

Important de reţinut, teatrul nu duce lipsă de audienţă, în toate sălile şi în toate serile, cu spectacole bune (da, încă mai există aşa ceva). Verificaţi!