Scena și oamenii ei invizibili

Până la a alege un actor ascuns în spatele păpuşilor şi care, din când în când, le regizează joaca, mi-au trecut prin cap multe nume şi figuri necunoscute publicului, artişti plini de discreţie prin natura sau meseria lor.

Spectatorii nu cunosc muzicieni, scenografi, coregrafi, dramaturgi sau scenarişti etc., uneori chiar actori de valoare, a căror carieră s-a construit din roluri mici sau departe de televiziune, dar se bucură de rezultatele efortului lor.

Respectul pentru munca a sute de tehnicieni, de organizatori, de manageri, de secretari literari, de constructori de decoruri, sufleori, croitorese şi coafeze, cabiniere, recuziteri, de asistenţi ai „maeştrilor”, de tinerii din figuraţii este motivat prin răbdarea şi putinţa lor de a dărui un strop de ceva din care se întreţine viaţa unui spectacol.

Se spune că teatrul este locuit de oameni puţin altfel. Sau disponibili să devină altfel. Chiar circulă vorba că şi cei mai puţin pasionaţi, odată ajunşi aici, se contaminează. Acum, când scriu, mi se pare că orice spectacol seamănă cu un castel, mai mic sau mai mare, după arhitectura regizorului şi măsura trupei, pe care îl clădesc împreună, cărămidă cu cărămidă, ajutaţi de o mulţime de anonimi.

Ei aduc cimentul şi apa, șterg praful... Dacă se produce minunea, castelul strălucește pentru o seară. Şi, atunci, pentru o clipă, ca într-o poveste cu păpuşi, toată lumea este fericită.