Ori e albă, ori e neagră?

O alăturare de extreme perfect complementare. Yin şi Yang. Bine şi rău. Esenţa tuturor lucrurilor.

Televizorul alb-negru, tabla de şah de acasă, zăpada, noaptea cu cerul înnorat, o foaie nescrisă, un film cu Charlie Chaplin, o cupă cu frişcă, bucata de cărbune cu care am făcut portretul bunicului, părul mamei, o pereche de pantofi englezeşti, eşarfa purtată la moartea bunicii, rochia de mireasă a celei mai bune prietene. Alb şi negru. Două nonculori care mi-au nuanţat viaţa.

În modă, această combinaţie poate să aibă multe veleităţi. Dincolo de evidentele „clasic, tradiţional înseamnă elegant, cu ştaif”, ea poate trimite şi la „negru pe alb”. Adică fără ocolişuri, hotărât, clar... masculin. Fie că este vorba despre haine, încălţări, bijuterii, alb-negru te poate duce cu gândul la nostalgia unei perioade interbelice, la rigiditatea unui costum la o întâlnire de business, la fracul purtat într-o opulentă seară de gală, la un şirag de perle. Este cea mai versatilă combinaţie şi, totuşi, cea mai simplă, cea mai clasică, mai cunoscută şi mai utilizată. Nimic mai plictisitor, dar şi nimic mai inovativ. Între cele două extreme, culorile aproape că se pierd în banal.