NU pentru Vama Veche!

Sigur, rebeli  se pot considera și turiștii ce poartă ochelari mari de soare și bijuterii masive, care dansează până dimineața în cluburile de fițe din stațiunea nordică. Cam același lucru și-n sud. Doar că e mai mult praf.

Mileniul trei s-a arătat nemilos cu găștile de connaisseurs care ajungeau aproape de granița cu Bulgaria pentru a face plajă nestingherite nud ori semi-nud, pentru cântări ad-hoc, pentru liniște.  Acum, încă de acasă știi că în Vamă e zarvă mare, și nici nu treci bine de 2 Mai și ți se arată mulțimea pe plaja devenită neîncăpătoare de câțiva ani încoace. Nu dau vina nici pe Stufstock, care a dorit salvarea ei mai mult decât orice, însă a reușit exact inversul (când popularizezi un produs, cred că există toate șansele să fie consumat), nici pe televiziunile care pun VV în același material cu Mamaia, zic ele, la pol opus (însă n-am văzut vreun sincron din Saturn, de exemplu), dar pe ce? Pe cine? Pe construcțiile alandala, pe mizeria care nu este în niciun caz o problemă pentru edilii zonei, și nici pentru cei care zac în ea, la soare, pe fata care servește la terasa Lyana și, deși primește de fiecare dată bacșiș bun, are aceeași față acră, pe muzica sub orice critică care răsună disperat din toate localurile, care mai de care mai cu pretenții sau... pe vârstă. Este un fel de Centru Vechi al litoralului, a fost un gând.

Am ales să petrec în Vamă patru zile, în timpul săptămânii. Evit aglomerația de weekend și mă relaxez. Greșit. Suficient de multă lume cât să populeze plaja, dar prea puțini oameni a căror prezență să te bucure sau măcar să te lase indiferent. Toate genurile, toate vârstele, parcă din ce în ce mai fragede, cu obiceiuri de tot felul.  Totuși, aveau numitor comun – Stuf. Restul localurilor, ni s-a confesat patroana unuia, nu prea merită să țină deschis în timpul săptămânii. Am, totuși, câteva nelămuriri: de ce ai merge acolo unde auzi aceeași muzică de Club A, un playlist rulat aproape 20 de ani, unde ești buzunărit de diverși dubioși și agasat de adolescenții rebeli cerșetori? Dacă nu ajut niciodată cu bani pe cei care stau la colț de bulevard în București, cu atât mai puțin o fac când vine vorba de câte o gașcă de „tineri vamaioți” autointitulați mândru „cei mai mari bețivi în viața” sau care vor 1 leu „pentru că nu mai avem bani să mă întorc acasă”...

După două zile, a apărut o urmă de speranță și pentru ideea mea de Vamă. Nu spun unde, nici cum, dar am găsit un loc perfect pentru ce-mi doream. Pentru zi, pentru noapte. Cu un fel de ponton din lemn, cu șezlonguri albastre și canapele comode, cu muzică aleasă bine (Serj Tankian, Pink Floyd, poate cam mult U2 pentru unii), cu valuri ce veneau până foarte aproape. Însă barul fără nume, unde o comandă de 50 Jim Beam și 330 Mirinda costa 13,5 lei, nu mi-a alinat pe de-a-ntregul dorul de Vama pe care am descoperit-o cu relativ puțin timp în urmă. După zece ani de când ne cunoaștem, chiar dacă nu ne-am văzut vară de vară, aleg să o salvez scutind-o câțiva ani de prezența-mi. Când voi reveni, poate va fi ca la început. Deși cu toții știm cum e cu ciorba reîncălzită.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
•