Literatură și (bi)ciclism
Citez din Băiuțeii: „frații pot scrie împreună o carte”. Dar altfel? Ce înseamnă scrisul în tandem, știut fiind că vorbim despre cea mai solitară dintre îndeletniciri?
Am exclus din capul locului colaborările, asocierile unui scriitor cu un artist plastic. Fie că e vorba de cărți pentru copii ori de opusuri poetice, ele leagă între ele artele, dar nu și numele de pe copertă. Am renunțat la volumele de corespondență „clasică” (mai există, să știți!).
Majoritatea cărților cu doi autori sunt construite, totuși, în dialog, fie că vorbim despre celebrul, la vremea sa, Comentarius perpetuus de Mircea Ivănescu & Rodica Braga (1986), despre ludicul Jeu de Paume de Alex. Leo Şerban & Şerban Foarţă (2006), despre Submarinul Iertat de Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu (2007) sau, de ce nu, despre Băiuțeii. A îi scrie lui B și B îi răspunde lui A. Contopirile à la Ilf și Petrov sunt mult mai rare. Exemplară, la noi, rămâne Femeia în roșu de Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Mircea Nedelciu (1990) – o nebunie postmodernistă compusă în trei săptămâni de travaliu comun.
Nici ca mijloc de transport, tandemul nu e comod: „teoria celui din față este că cel din spate nu face nimic; teoria celui din spate este că, dimpotrivă, doar el asigură forța motrică” (Jerome K. Jerome). Folosindu-l ca metodă de scris, e cu atât mai greu să scapi de obsesia că celălalt îți fură stilul, gloria, CNP-ul. Doar propagarea hoțească a textelor pe Internet, fără menționarea autorului, poate face să dispară identitatea celui care creează.
Doar renunțarea voluntară la semnătură poate da un sens ideii de scris colectiv. Un exemplu extrem ne vine din zona artelor vizuale. În 2007, s-a născut Proiectul Janez Janša: trei artiști sloveni și-au schimbat oficial numele după cel al prim-ministrului din țara lor. Astfel re-numiți, au apărut împreună pe afișe de expoziție. Despre scopurile și urmările acestui experiment, tocmai au făcut un documentar. Desigur, între timp Janez Janša nu mai e prim-ministru, dar Janez Janša, Janez Janša și Janez Janša își continuă, împreună și separat, carierele artistice.
Să le urăm succes!