Gopo și figuranții săi

Vorba lui Gheorge Dinică: „Țară mică, câteva mese”. La fel putem spune și despre Gala Premiilor Gopo și despre „industria” filmului românesc.

Fără să comentez refuzul regizorului Cristi Puiu de a participa la această gală, mă întreb, totuși, dacă anvergura evenimentului nu e cumva precum o noapte glamour a unei Cenușărese mai puțin zăpăcită care nu-și pierde pantoful, dar care-l pierde pe prinț, în consecință.

Începe să-mi pară de rău augur acest mariaj nefast al Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc cu trustul Media Pro, iar ultima ediție a avut alura unei nunți corporatiste, mai ales din cauza locului total inadecvat, a amfitrionului plicticos și nepoliticos și a textelor grosolane și fără haz ale invitaților de pe scenă. Nu există proiect pe lumea asta pe care Pro-ul nu l-a pervertit, distrus sau sabotat în vreun fel. Și același lucru se întâmplă cu acest eveniment, care în alte condiții, cu alte unități de măsură și cu alt scop, și-ar avea un rost. Cui folosește ca această gală să fie de la an la an mai frecventată de oameni care n-au absolut nicio legătură cu cinematografia?

La ce bun această paradă glamouroasă (fie vorba între noi, cu mult prost gust vestimentar și de maniere, deh!), în care, chipurile, sunt invitați oameni cu bani pentru a sprijini filmul românesc, dar care nu cred că s-a finalizat nici măcar cu vreo strângere de mână? V-am spus de la început că prințul n-o să apară. Nu văd mai nimic rău ca an de an oamenii care lucrează în aceeași breaslă să se bucure de munca lor, s-o aprecieze, s-o încurajeze sau să amendeze și, în final, să premieze valorile. Dar, pe de-o parte, privind evenimentul din exterior, oamenii care au de-a face cu cinematografia par niște figuranți rătăciți în peisaj, iar privind din interior, toate figurile inoportune ale unui astfel de eveniment sunt, în fapt, figuranții care bifează fiece ocazie pentru o poză și-o fiță.

Singurul element îmbucurător au fost premiile și, chiar așa, îndoită fiind încă de la îndelunga dezbatere și jurizare, pe marginea prezenței cu forța sau a respectării voinței lui Cristi Puiu, mă bucur că profesioniștii filmului românesc au votat, într-adevăr, cel mai bun film al anului (și nu numai). Poate de la televizor s-a văzut și s-a auzit altfel. O să încerc la următoarea ediție.