Cu durere, despre procente

... deși toată lumea vorbește despre cărțile electronice, toți editorii importanți s‑au aruncat în luptă dreaptă unul cu altul și toți s-au unit împotriva faimosului site Amazon, mai puțin de 2% dintre francezi au citit sau au intenția să citească un e-book. Piața e asta: sub 2%. Cosmopoliți cum suntem, îmi e greu să cred că depășim acest 2%. Teoretic, cărțile electronice ne-ar rezolva o sumedenie de probleme. În primul rând, sunt mai ieftine și nu presupun ucisul de copaci. În al doilea rând, nu ocupă spațiu în locuințele noastre mici de intelectuali. În al treilea rând, sunt portabile în orice cantitate, luate pe un stick mai mic decât bricheta. În al patrulea rând: dacă tot stăm ziua și noaptea cu ochii pe ecranul calculatoarelor, de ce nu ne obișnuim să citim cărți întregi pe ecran?

Deşi Encyclopaedia Britannica şi-a încetat apariţia tipărită după 244 de ani, declarându-se înfrântă de Wikipedia, iar vânzările de volume broşate au scăzut, în Statele Unite, cu 35.9% în ultimul an, asta nu înseamnă neapărat o mutare cu arme şi bagaje a cititorilor în mediul virtual. De ce un text literar de 100-200-500 de pagini ba se dilată, ba se contractă, în orice caz refuză să se comporte în mintea noastră ca orice carte normală? De ce pare lipsit de substanță, apos, interesat mai degrabă de fonturi și de combinații cu tasta Ctrl decât de sufletul nostru de cititori neștiuți?

De ce ni se refuză?Ca fost redactor de editură, nu pun mare preț pe argumentul olfactiv. Cărțile proaspete miros a cerneală proaspătă și cărțile vechi miros a creion și puțin a hârtie caldă și a mucegai și iubesc toate aceste mirosuri, cum iubesc orice însemnare făcută pe volumele rufoase pe care le pescuiesc din anticariate și de pe stradă. Odată ce ai început să citești, însă, ar trebui ca senzațiile exterioare să nu mai conteze. Să dispară. Ignori hârtia oribilă a cărților publicate în anii 1980, nu observi modestia tiparului, fiindcă ai alunecat ca Alice într‑un tunel care duce în subteran și acolo nici măcar nu s-a auzit de noile reguli cu „â” și cu „sunt” și „nicio” și „niciun” și cu atât mai puțin de marea problemă a cititului pe hârtie sau pe ecran. Dar problema există. Propun să se cheme chiar așa: „sub 2%”. Sub 2% dintre noi sunt dispuși să citească – încerc ceva neutru, să zicem viitorul roman de Llosa – pe ecran. Dar sub 10% citim cărți în general.