Cu cine facem „duet”?

Cu Londra, Atena, Budapesta, Beijing, Moscova şi lista continuă. De ce s-ar înfrăţi Bucureştiul cu nişte metropole aflate în topul turistic, când oraşul de pe malul Dâmboviţei nu exportă (aproape) nimic?

De ce se împrietenesc oraşele? Pentru schimb de experienţă, opinii, valori, eventuale parteneriate, pentru schimburi tradiţionale, culturale. Cel puţin asta afirmă studiile despre „înfrăţire”. Dar să studiem tandemurile: Londra are 12 linii de metrou, cea mai veche reţea din lume de trenuri care circulă pe sub pământ. Bucureştiul va avea abia peste trei ani a cincea magistrală. Şi nu este nici pe departe un obiectiv turistic.

Atena: conservă fiecare ciob de ceramică descoperit. Noi facem parcări peste oraşul vechi. Budapesta: pe Dunăre răsună sirenele vapoarelor-restaurant. În Bucureşti, pe Dâmboviţa, se aud doar broaştele. Beijing: creşte de la an la an ca Făt-Frumos în 10. Bucureştiul e la vârsta termopanelor şi a reabilitării termice făcute din fuga mistriei. Moscova: Catedrala Sf. Vasile din Piaţa Roşie, o imagine spectaculoasă, nelipsită de pe cărţile poştale.

La noi — Catedrala Mântuirii Neamului, un posibil adversar cultural. Stăm bine la superlative mai ales în privinţa Palatului Parlamentului: cea mai grea, cea mai scumpă, cea mai mare clădire administrativă din lume pentru uz civil. Însă, ca o concluzie, în timp ce importul de „cultură urbană” a crescut (arbori tuia, graffiti şi clădiri din sticlă), exportul nostru cultural înregistrează un deficit greu de adus pe linia de plutire.