Cine (și ce) este criticul?

Întrebările acestea vor rămâne subiect de studiu pentru filosofi multă vreme de-acum încolo, probabil. Și vor fi totdeauna motiv de introspecție. 

Extrapolând, vă propun(em), luna aceasta, întrebări asemănătoare: ce e criticul? Ce mai înseamnă, astăzi, critica?

Într-o epocă în care nimănui nu-i mai e teamă să își spună părerea cu voce tare, ba, mai mult, poate scrie orice, oricând, oriunde, s-ar putea spune că „expertiza”, „numele”, autoritatea în domeniu nu mai par atât de stringente. Și atunci? Cum se mai justifică meseria sa? Care-i sunt atuurile?

Criticul poate fi comparat cu un bun negustor.El trebuie neapărat „să aibă ochi”. Ovid S. Crohmălniceanu, vorbind despre această vocație, își amintea de tatăl său care „vindea stofe și pânzeturi la Brăila. Dacă primea marfă noaptea, nu se supăra. Chiar și fără lumină știa să aprecieze calitatea stofei și să nu se lase păcălit de ciurucuri. Avea ochi în degete, simțind de la prima atingere care este lucru bun și care este lucru de mântuială. Așa trebuie să fie și criticul. Menirea lui principală este să simtă talentul chiar și acolo unde pare sufocat de vorbe și aiureli dezlânate. Să aibă intuiția valorii și să nu se lase păcălit de izmeneli contrafăcute. Să simtă cine strigă cu adevărat și cine se preface."

Dincolo de fler, ca să fii critic nu-ți trebuie neapărat diplome în domeniu. Dar trebuie să ai la tine toate instru­mentele. Îți trebuie cunoștințe (destul de serioase) în domeniul despre care scrii. Și experiență. Trebuie să cunoști mecanismul „desfacerii” actului artistic și să ai capacitatea de a înțelege mesajul autorului, de a-i pricepe și aprecia intenția artistică, dincolo de propriile gusturi și propria grilă de valori.

Și mai trebuie să știi cine ți-e publicul. „Criticul e pentru mine ca un ghid turistic”, mi-a mărturisit o prietenă aflând tema acestei ediții. Și n-aș putea să o contrazic. Dacă alegi să-l citești, să-l asculți, înseamnă că ai nevoie de o recomandare, de o părere avizată, de cineva care a bătut acea cărare înainte ca tu să-ți îndrepți în acea direcție pașii. Poți să îi urmezi îndemnurile sau poți să-l verifici, însă nu trebuie neapărat să fii de aceeași părere. În demersul său, fiecare critic are o doză de subiectivitate. Asta, însă, nu înseamnă că nu trebuie să încerce în permanență să prezinte cât mai obiectiv aspectele dezbaterii pe care o propune. Și apoi să lase cititorul să tragă concluzii.

Revenind la tema acestei ediții, am ales interlocutori de pe ambele părți ale baricadei. Sunt „actanți” care se supun criticii sau chiar cei care folosesc pixul pe post de bisturiu.

Vorbim despre metehnele criticii în ziua de azi, despre publicuri și despre nevoia artiștilor de a fi puși sub lupă. Vă povestim, până la urmă, despre ceea ce facem — și noi — în paginile acestei reviste. Și, mai ales, „de ce cântăm noi acest cântec?”