„Ce bine că aveţi acest ICR!” Îl mai avem?!?

Editorii BeWhere! trec în revistă câteva dintre programele și evenimentele la care au participat. Și sunt de părere că...

ICR la Reykjavik și la Gdynia - Florin Barbu

Mai sunt oameni care nu știu ce a făcut și ce face Institutul Cultural Român, care cred că această ordonanță nu e o  stupiditate? Septembrie 2011, la Reykjavik International Film Festival, ICR Londra organizează un Romania in Focus și Emerging Master cu Adrian Sitaru, cu invitați Alex Gâlmeanu, Nico de Transilvania, cu un party foarte săltăreț pe ritmuri românești și cu palincă, niciodată suficientă. Mai 2012, la Festivalul Filmului Polonez de la Gdynia se organizează, pentru prima oară, „On the Horizon: Romania”, cu ICR Varșovia în parteneriat cu Wroclaw T-Mobile Film Festival. Și acum, o reușită! Am fost invitat și în Islanda și în Polonia. Constanta întâlnirilor cu toți oamenii din industria filmului din cele două țări (pe lângă calitatea filmelor, firește) a fost: „Ce bine că aveți acest ICR!”. Se aude, acolo, în Parlamentaria? Chapeau, ICR!

Filmul românesc la New York - Ileana Bârsan

După șase ediții ale Festivalului de Film Românesc de la New York, organizat de ICR NY, în colaborare cu Festivalul Internațional de Film Transilvania și, mai recent, sprijinit de Film Society of Lincoln Center, filmul românesc este, probabil cel mai exportat și expus produs cultural. Fie că este vorba de filme de dată recentă sau titluri care au făcut istorie, programul de promovare realizat de directorul ICR NY, Corina Șuteu, împreună cu Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului, și Oana Radu, director adjunct ICR NY, este unul de maxim succes, cu săli arhipline (inițial la TriBeCa Cinemas, pentru ca mai apoi să se extindă în spațiul prestigiosului Lincoln Center), în condițiile în care se știe foarte limpede ce concurență de evenimente culturale există în New York. Cineaștii și actorii români au avut ocazia de a intra în dialog cu un public preponderent american și de a fi pe primele pagini ale unor publicații de primă clasă ca The New York Times, The Village Voice sau The New Yorker. Pe lângă acest festival etalon, ICR NY a organizat două retrospective integrale în premieră: Lucian Pintilie la MoMA și Liviu Ciulei la Lincoln Center din New York.
De câțiva ani buni încoace, la TIFF există o discuție mai amplă, tutelată de ICR NY, în care critici de film români și străini chestionează noul cinema românesc, de altfel, singulară ocazie în care se poate vorbi de negoț de idei în materie de cinema românesc în România. O dovadă că aceste întâlniri nu sunt ocazii de firitisiri și vorbării goale stă ultimul număr al ediției speciale în limba engleză AperiTIFF (realizat de TIFF și ICR NY), intitulat The Death of Mr. New Wave (cu un titlu cinic și ludic, în același timp), care chestionează noile filme românești, în contextul cinemaului străin, cu toate nuanțele evidente și necesare, de la estetică la trend.

Carte - Ema Stere

Institutul Cultural Român deține o editură, publicând titluri puține, dar consistente, majoritatea în zona artelor vizuale. Ultimele apariții: două albume, dedicate artiștilor Marilena Preda Sânc și Stephan Eleutheriades. Acestora li se adaugă revistele subvenționate de ICR, cea mai cunoscută fiind Lettre Internationale, cu apariție trimestrială, reprezentând varianta în limba română a omonimei pariziene.

Mai vizibilă și mai notabilă este însă activitatea Centrului Național al Cărții (CENNAC), înființat în 2007, destinat promovării culturii noastre scrise în străinătate. CENNAC susține financiar traducerea și publicarea de cărți semnate de autori români. Programul „20 de autori” are în vedere 20 de volume, selectate de un juriu compus din membri specializați în literatură, artă și filosofie. Prin Publishing România, se finanțează edituri străine care publică albume și cărți dedicate culturii române. În fine, prin strădaniile coordonatorului de proiect Florin Bican, la Mogoșoaia se adună, pentru o perioadă de două luni, douăzeci de bursieri în fiecare an: tineri din toată lumea, unii încă studenți, care vor să se specializeze în traduceri literare din limba română.

Last but not least, scriitorii și criticii literari pot aplica și pentru o rezidență de creație la ICR Paris: în fiecare an, se acordă între 12 și 24, iar perioada de ședere în capitala Franței este tot de două luni.

Teatru - Cristiana Gavrilă

Este foarte greu să spui în câteva cuvinte ce a făcut ICR pentru evenimentele teatrale. În primul rând, niciun festival important de la noi (să luăm, de exemplu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu) nu ar fi reuşit să aibă atâţia invitaţi „onoranţi” fără sprijinul acestei instituţii. Nici spectacolul Faust n-ar fi stârnit admiraţia europeană în cadrul Festivalului de la Edinburgh. Nici zeci de tineri actori români nu ar fi avut acces la experienţe şi întâlniri fundamentale în formarea lor, mă gândesc la Academia Itinerantă Andrei Şerban (iniţiată de ICR New York şi ajunsă la a IV-a ediţie) sau la Atelierul condus de câţiva ani de David Esrig, la Burghausen, Germania.

Prin programele ICR de sprijinire şi promovare, gândite coerent şi în perspectivă, multe spectacole şi trupe au intrat în circuitul internaţional al festivalurilor. Acest lucru poate reprezenta cea mai bună şi sigură modalitate ca un fenomen să fie luat în serios.

Muzică - Patricia Marinescu şi Andrei Scarlatti

Muzical vorbind, printre cele mai fascinante proiecte muzicale desfăşurate în 2011, în Bucureşti, este „Când Bizanţul eram noi”. A cuprins opt concerte, desfăşurate în perioada martie – decembrie, unde au fost invitate cele mai importante formaţii actuale specializate în muzica spaţiului mediteranean, balcanic sau al Orientului Apropiat: Bezmârâ (cu Fikret Karakaya, la cheng), Anatolia (cu Neva Özgen, la kemençe), En Chordais (cu Kyriakos Kalaitzidis, la lăută) şi Constantinople (cu Kiya Tabassian, la sétar). Amfitrioni au fost membrii formaţiei Anton Pann, îndeosebi dirijorul Constantin Răileanu pe care ni l-am fi dorit, totuşi, mai putin didactic. Un al proiect important a fost Stagiunea Camerală ICR la Ateneu, iar Jordi Savall, împreună cu artişti din Hespèrion XXI şi muzicieni invitaţi din Turcia, Armenia, Bulgaria, Grecia, Maroc şi Spania, a susţinut pe scena Ateneului un concert cu totul neobişnuit, la finele anului trecut.

În ceea ce privește muzica funk-jazz-rock, dar și folclorul, reprezentanți ai scenei românești au ajuns să concerteze Germania, Marea Brianie sau Spania. Printre ei s-au numărat Kumm, Blazzaj, Butterflies in my Stomach și TiPtiL, Fanfara Ciocârlia – în Germania. Violonistul Alexandru Tomescu a concertat pe Stradivarius în Spania, iar Nightlosers au celebrat Ziua Europei în țara lui Cervantes. The Amsterdams, Urma și Grimus au fost formațiile promovate de Institut în Marea Britanie.

Chitaristul Maxim Belciug s-a întâlnit cu iubitorii muzicii la Institutul Cultural Român din București, într-un concert prilejuit de lansarea noului său disc, Încântări. Și lista muzicală propusă de Institut poate continua.

Oraş - Aura Clara Marinescu

Soarta Bucureștilor este una dintre preocupările majore ale Institutului Cultural Român. De-a lungul anilor, de fiecare dată când „brațe” din oraș au fost amputate, când imaginea i-a fost sluțită sau terfelită, de câte ori patrimoniul arhitectural a fost lovit cumplit prin demolări și construcții inutile, ICR a luat atitudine, elegant, i-a invitat pe oameni să aibă propria opinie, să militeze pentru un oraș al lor, să dezbată și să dialogheze, să propună soluții, să învețe. Ca să alegem doar câteva discuții și întâlniri, schimburi culturale legate de patrimoniul construit, mă opresc la seria ICR goes Underground. Una dintre dezbateri, „București: moștenirea de sub dărămături”, a aprins spiritele cu privire la situația urbanistică actuală între arhitecți, ONG-uri și public. 

Schimburile de experiență reprezintă o altă latură a misiei ICR.  Întrebarea „Mai avem un oraș?...” a primit răspuns de la Pierre Housieaux, fondatorul Asociației Paris Historique, care a împărțit în 2009 românilor din experiența legată de repunerea pe hartă a cartierului Marais, iar anul acesta le-a  vorbit despre mobilizarea generală, cum să lupte împotriva maladiei lui „a demola pentru a construi”, sau a construi pur și simplu, în oraș. Iar apartenența ICR la rețeaua EUNIC și deținerea președinției acestui organism poate fi trecută la secțiunea Highlight.

Artă - Igor Mocanu

Principial vorbind, normalitatea nu este un merit, însă într-o societate amputată, precum cea românească, normalitatea pare a fi un lux cu multe stele pe fronton. Faptul că ICR a reușit să se implice activ în câmpul cultural autohton, promovând arta contemporană, atât local, cât și peste granițe, este un lux pe care pânzele în ulei cu apusuri de soare, care cu boi și cruci traco-dacice ni-l vor confisca fără drept de apel. Mai mult, pe o scenă de artă pe care statul refuză cu meticulozitate să o sprijine financiar și logistic, ICR joacă rolul care, în mod normal, ar trebui să revină muzeelor de artă contemporană. Un alt lux de care, cel mai probabil, ne vom aminti aproape cu pietate. Scurt spus, ICR este, cred, singura instituție de stat cu ștate de plată pe care, ca artist și actor în câmpul artei, nu ți-e rușine să semnezi.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•