Ca sarea în bucate

Și culturi, firește. Tocmai ce am gustat din aceste adevăruri, cam banale, recunosc, la Berlin(ale), unde, pe lângă filme, unele indi­geste, și cronici, am răsfoit și am comandat din meniuri, foarte variate. De la cangur la tandoori și la chinezării, cu escală la zebră, sau la antilopă gnu, udate cu bere germană, cu grog, sau cu vin indian, toate mi-au întărit convingerea că nimic din ce pun oamenii planetei ăsteia în farfurii nu trebuie ocolit.

Dacă e posibil, mergeți și mâncați direct de la sursă, pentru că pastele nu-s nicăieri mai bune ca cele din casa unei gospodine italiene, iar fructele de mare cele mai savuroase sunt cele abia aduse de un mic vas într-un port grecesc, sau spaniol, sau orice port vreți dumneavoastră. Mă tot gândesc la cronica culinară perfectă și cred, deocamdată, c-ar trebui să fie un mormăit de plăcere, însoțit de o ușoară scuturare a capului, obligatoriu cu ochii puțin în­chiși. Asta-i tot!

Nu salivări verbale, nu îmbalonări stilistice, nu comparații puturoase, eventual un imperceptibil „Aa!”. Știți despre ce vorbesc dacă-i iubiți pe Anthony Bourdain, pe Andrew Zimmern sau pe Jamie Oliver. Toți trei foști, sau actuali chef-i, sunt ca poeții care-și recită versurile direct și frumos, fără să plece cu priponul doar de dra­gul de-a încropi o vorbărie inodoră, incoloră și insipidă, cam ca supa la plic. Puțină răbdare nu strică, iar mâncarea bună, ca și vorbele frumoase, are nevoie de timp și de inspirație, legate cu un strop de știință. Poftă bună și digestie ușoară vă dorește Florin Barbu.