Bucureşti, oraş (între)deschis

Încep cu concluzia: Bucureştiul, ca oraş turistic, nu apare pe un loc cât de cât onorabil, într-un ghid de călătorii. O spun iar, în prag de primăvară, şi o voi şi demonstra.

Abia după 22 de ani de libertate avem o linie de autobuze care fac turul cultural al oraşului, parcurs, adesea, fără să ştii ce vezi. Dacă un turist alege să privească oraşul de la etajul bus-ului înainte de toaletarea copacilor, riscă să întâlnească o cracă într-o curbă la dreapta. Impactul doare şi la 25 de kilometri pe oră.

Info-chioşcuri. Capitala e o capcană mai ales pentru globe-trotteri. Un info-chioşc le stă la dispoziţie la Gara de Nord, un altul în Pasajul de la Universitate, dichisit după mai bine de un an de la reabilitarea coridorului subteran.

Marcajele turistice. S-au scris „râuri de purpură”, ca să parafrazăm titlul unui thriller, despre lipsa indicatoarelor turistice, a plăcuţelor cu nume de străzi sau a numerelor caselor. De fiecare dată, cu aceleaşi nemulţumiri. Din păcate, situaţia persistă. Rătăcim fără ecou. Ce e nou în păienjenişul stradal? Nimic. Toate vechi. La metrou, aceleaşi hărţi (un mic ajutor pentru un străin în Bucureşti). Vizitatorul nu are cum să ajungă la Muzeele „Minulescu” şi „Rebreanu”, în Cotroceni, din cauză că în apropierea acestora nu este nicio plăcuţă care să le indice existenţa, se plângea curatorul. „Decât” în faţa instituţiei găseşti o info-tablă. E redundant! (vezi numărul 5 BeWhere!). Şi cu „Mărţişorul” a fost aceeaşi poveste (daţi pagina!). După o căutare online am găsit adresa, însă, pe traseu, nici o tăbliţă, doar pe Calea Văcăreşti, la câţiva metri de destinaţie. Îţi trebuie nervi tari ca să străbaţi urbea de la un capăt la altul, făcând slalom printre stâlpi plini de cabluri, dar fără urmă de săgeţi pentru destinaţii culturale.

Magazine cu suveniruri. Se găsesc sporadic în buricul Capitalei, unde, să recunoaştem, este lăcaşul „apostolilor lui Bachus”. Istorie părăsită. Încă un argument că nu ştim să ne îngrijim moştenirea urbană: pe Smârdan, la nr. 39, se află umbra a ceea ce a fost cândva Hotelul Concordia. Aici, în 1859, s-a consfinţit dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti. În vreme ce clădirea bucureşteană e în paragină, la Heidelberg, în Germania, este cinstită trecerea domnitorului pe acolo cu o plăcuţă memorială. Dincolo de centrul oraşului, în cartiere, singurele puncte animate pentru turişti sunt mallurile. Restul e tăcere... Repetăm concluzia: Aşa cum este acum gătit de oaspeţi, Bucureştiul nu poate fi o destinaţie râvnită. Quod erat demonstrandum!