A murit Morgan Freeman. Like it or share it!

"Morgan Freeman s-a născut la 1 iunie 1937. Îi vom simţi lipsa, dar nu îl vom uita niciodată. Vă rugăm exprimaţi-vă întristarea şi condoleanţele prin comentarii şi prin promovarea acestei pagini."

906,232 likes · 1,254,316 talking about this (and still counting... n.r.)

Să bântuim toţi actorii, să facem o ţintă din toţi artiştii trecuţi de o vârstă! Să le prevestim moartea! Să-i scoatem din anonimatul finalului de carieră şi/sau să profităm de celebritatea lor! Dacă suntem inventivi, am putea să-i luăm în vizor chiar şi pe cei mai tineri. E mai dramatic, mai cutremurător, aduce mai multe vizualizări.

Dacă n-aţi deschis, încă, un nou tab pentru a da o căutare pe Google „Morgan Freeman + death” — îmi pare rău. Îmi asum vinovăţia de a vă fi indus în eroare cu bună ştiinţă. Actorul este bine sănătos şi îi urăm, ca mulţi alţii săptămâna asta, să ne încânte ani buni de-aici înainte. Peliculele sale — şi mai mult timp.
Freeman a murit doar pe Facebook (aşa cum bine se grăbea să anunţe şi inquisitr.com). Şi nu mă lansez în a face comentarii pe marginea motivelor pentru care pagina „R.I.P. Morgan Freeman” — din care v-am citat în primul paragraf — n-a fost încă reported as spam.
Cât despre motivele pentru care cineva ar înfiinţa o astfel de pagină pe un site de networking... e clar, a trecut deja vremea „scandalul vinde”. Nu ne mai ajunge, desigur. Dacă tot avem la îndemână aceste „social media”, de ce să nu profităm?!

Cum credeţi că am aflat eu de presupusul deces al lui Freeman? Tot dintr-o postare de pe wall-ul cuiva.
În capcana asta putem cădea cu toţii. Culmea, tocmai în epoca în care informaţia ne este foarte la îndemână. De informaţia adevărată vorbesc. Pentru că, ştiu sigur, undeva în noianul de zvonuri, de bârfe, de şiretlicuri online mai există şi informaţii adevărate. Şi jurnalişti care îşi fac treaba. Şi oameni care scriu cu „frica de adevăr”.
Existau, pe vremea în care făceam eu facultatea, câteva reguli severe (acum par uneori utopice) în jurnalism. Printre acestea se număra verificarea informaţiei din trei surse.

Şi (slavă tehnologiei!) astăzi nu mai trebuie să trimiţi faxuri sau să aştepţi să ţi se formeze din centrală un număr de telefon pentru a verifica dacă pontul pe care l-ai primit este adevărat sau nu. Trei surse se găsesc oricând, oricum. Mă tem de vremea în care nici trei, nici cinci, nici zece nu vor mai fi de ajuns.

E atât de greu să tastăm o combinaţie de cuvinte cheie în motorul de căutare? Sau să verificăm pagina oficială a instituţiei, a personalităţii cu pricina? Cât timp necesită să verifici fluxul agenţiilor de ştiri?

Câtă „energie” irosim dacă suntem un pic mai selectivi, mai atenţi când ne culegem informaţia? (fie că suntem jurnalişti sau simpli cititori). Putem face asta din respect faţă de noi înşine, măcar. Nu mai pun la socoteală răul, prejudiciul (şi continuaţi dumneavoastră lista) pe care le putem aduce celor despre care se lansează asemenea zvonuri. Nu mai vorbim despre emoţia, angoasa, disperarea terţilor — a familiei, a prietenilor, a fanilor actorului în acest caz.

Click-click: atât durează conştiinţa propagării informaţiei în ultima vreme. Nu vreau să spun „întotdeauna”. Mă tem să ajungem în acel punct.

Clic-click: tot aşa cred că va face trafic acest editorial — din pricina titlului bombastic, desigur — mai mult decât orice articol în care BeWhere! anunţă Faust la Sibiu sau vreo seară cu filme de Cannes.
Dacă sunteţi atenţi la ce anume citiţi şi share-uiţi, mă înclin!