[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Cristiana Gavrilă publicat la: 30/11/2011
Poveştile dansului spuse de Arcadie Rusu

Poveştile dansului spuse de Arcadie Rusu

Arcadie Rusu este autorul spectacolului Crazy Stories in the City. Ne invită la o întoarcere în timp, pentru a aduce miraculosul în viaţa noastră. Despre superficialitate şi tradiţii mistice, într-un interviu de Cristiana Gavrilă

Cât se bazează sau câtă nevoie are un coregraf de firul unei poveşti atunci când lucrează un spectacol? 

Nu există o regulă care să confirme că un spectacol poate fi mai reuşit dacă în capul coregrafului povestea este mai clară. Aşa cum, dacă lumina este prea puternică, ne orbeşte şi dacă este slabă, nu mai vedem. Coregrafia, fiind o artă vizuală, se cere a fi văzută. Din acest punct de vedere, dramaturgia unui spectacol nu poate fi lăsată deoparte. Mai mult de atât, limbajul corporal are un caracter de comunicare abstractă, prin urmare, gândirea raţională nu va trezi un mare interes faţă de spectacol. Ce trebuie activată, însă, este imaginaţia. Spectacolul trebuie imaginat împreună cu publicul. Un coregraf poate alege o poveste care deja există, nu-i rămâne decât să o transpună, dar mai interesante mi se par poveştile inventate şi spuse în manieră personală. Un coregraf este un fel de regizor care împarte tabla de şah cu publicul, iar jocul poate fi gândit să înceapă de oriunde, trebuie doar să ştii ce vrei să joci şi cum vrei să schimbi regulile.

 

Crazy Stories in the City, un titlu în engleză şi multă muzică tradiţională românească. De ce formula aceasta?

Spectacolul Crazy Stories in the City trebuia să fie prezentat prima oară în străinătate, din acest motiv titlul este în engleză. Muzica nu constituie doar coloana sonoră a unui spectacol, este un personaj în directă comunicare cu celelalte personaje. Spectacolul vorbeşte despre câteva poveşti care vin din folclorul nostru, pe care le-am adus aproape de noi prin unele elemente ale timpului pe care îl trăim. Muzica vine mai mult dintr-o zonă de prelucrare folclorică cum este etno-jazzul.

 

Sunt şi măşti în spectacol, ce reprezintă masca pentru un dansator?

Ţin să precizez că în acest spectacol sunt doar două dansatoare: Ioana Marchidan şi Galina Bobeicu, ceilalţi sunt actori ai Teatrului Mic, dar care au dansat la nivelul unor dansatori profesionişti, având în vedere vârsta, experienţa şi implicarea fiecăruia: Oana Albu, Vitalie Bantaş, Avram Birău, Ruxandra Enescu, Ştefan Lupu, Valentina Popa, Radu Zetu. Am căutat în măştile care apar în spectacol personajele negative, cum sunt zmeii, vrăjitoarele... Masca este o maşinărie, este o plastilină la nivelul imaginaţiei. O poate exploata şi înţelege fiecare în funcţie de profunzimea căutărilor personale.

 

Este modern tradiţionalul astăzi? E o zonă pe care o simţi aproape de ceea ce vrei să exprimi?

În general, sunt interesat de alte subiecte. Este pentru prima dată când am încercat să caut sens şi relaţii interumane în zona folclorului. Este o mare bază de date, care te face, în primul rând, să înţelegi mai bine de unde vii şi unde te duci. Nu are vârstă, este un muzeu unde trecutul, prezentul şi viitorul trăiesc în acelaşi timp.

 

Eu am descoperit tradiţionalul lucrând pentru spectacolul Crazy stories in the City. Sigur că el poate să capete multe forme, depinde cum este înţeles, preluat şi trecut prin filtrul fiecăruia. De exemplu, există muzică, dansuri care se inspiră din diverse tradiţii, dar la un mod superficial, pentru că sensul tradiţiei este altul. Peste câteva sute de ani se va vorbi sigur despre omul care vine cu un pian electric la o nuntă şi cântă toată seara singur, acompaniat de ritmuri şi sunete de sintetizator, ca fiind ceva tradiţional.

 

Această tradiție superficială poate fi văzută şi la televizor, unde sporeşte ratingul. Mai există şi o altă cale care a făcut tradiţionalul să fie modern în fiecare generaţie, încercarea de a înţelege şi de a acorda timpii şi sensul, pentru a ajunge la tradiţionalul mistic, pe care îl avem cu toţii codat genetic. Ideea este că superficialitatea moare repede, iar tradiţionalul mistic este pentru totdeauna şi, vrem sau nu, participăm şi ne bucurăm atunci când există o scânteie de adevăr care te face să te simţi important. Pentru că eşti codat genetic de toate întâmplările celor care au fost înaintea noastră, devii Nemuritor.