Festival de dans clasic la Opera Naţională Bucureşti
Compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti prezintă, între 11 noiembrie şi 5 decembrie, un festival de dans clasic, iar dintre spectacole se vor număra Don Quijote, Giselle sau Frumoasa din pădurea adormită.
Festivalul va debuta cu „Don Quijote” (Ludwig Minkus) duminică, 11 noiembrie, de la ora 19:00. Cea mai nouă premieră a Companiei de Balet ONB, inspirată de romanul lui Cervantes, spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler, întâmplări din care nu lipsesc situaţiile comice şi dansurile spectaculoase.
Evenimentul îi este dedicat artistei Ileana Iliescu, una dintre cele mai mari prim-balerine pe care le-a avut ONB.
Invitaţi speciali în cadrul Festivalului de dans clasic sunt Vittorio Galloro (italianul a dansat în peste 100 de teatre din întreaga lume) şi Arianne Lafita Gonzavez (balerina cubaneză se bucură, din 2005, de titlul de prim-balerină în cadrul Ballet de Cuba-Laura Alonso).
Urmatoarele spectacole din cadrul Festivalului de dans clasic vor fi: “Giselle” (Adolphe Ch. Adam) în 15 noiembrie; “Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski) în 18 noiembrie; “Baiadera” (Ludwig Minkus) în 21 noiembrie; “Corsarul“ (Adolphe Ch. Adam) în 5 decembrie.