Cronica unui spectacol anunţat. “Quidam” – un salt în imaginar
Intrăm în lumea imaginată de Zoé, o tânără neglijată de părinţi, plictisită, care se refugiază într-o lume a ei, printre personaje colorate, acrobaţi, artişti, muzicieni şi actori. Acesta ar fi pe scurt firul poveştii „Quidam”.
Începe! Pe scenă, cei doi părinţi sunt cufundaţi în vieţile lor, tatăl citeşte o pagină din „România Liberă” (râsete în sală când e rupt în bucăţi), iar mama – absentă, într-un alt scaun, visează cu ochii deschişi. Ies din scenă ridicaţi de frânghii, cu tot cu scaune, şi lasă loc primului personaj imaginat de Zoé, un acrobat cu o roată. Un număr nu foarte dificil. Dar frumos.
În totul, spectacolul se bazează pe forţă. Atât emoţională, dar mai ales fizică. În cele mai multe numere acrobaţii îşi măsoară, îşi unesc puterile. Dar şi dexteritatea. Emoţiile sunt aduse în scenă de numerele de echilibristică (un el şi o ea machiaţi impecabil, machiaj care pe un copil din spatele meu l-a îngrozit, întrebându-şi tată: „Ce are pe spate?... Ce are pe faţă?”). Machiajul, pe care artiştii şi-l fac singuri, sublinia musculatura în sens anatomic. Un exerciţiu de nota 10. Aplaudat, cu “răsuflările tăiate”.
O acrobată pe o eşarfă roşie (culoarea cea mai tare din scenă), într-un costum nude a făcut un exerciţiu dificil. Dar cei mai mulţi spectatori nu au înţeles. Spectatorii “mici”. Acelaşi băieţel (care cerea explicaţii mai mereu) s-a întrebat cu voce tare, insistent, “E dezbrăcată?”. Contrastul dintre culoarea eşarfei, element primordial în show, şi costume este vital într-un spectacol marca Cirque du Soleil. Aşa cred că şi-a imaginat regizorul.
Cu toate că nu se remarcă prin culoare şi energie, lumină şi bucurie, producţia “Quidam” trasează totuşi o tuşă groasă – emoţia. Tot ce transmite este emoţie, suspance. Ah, să nu uităm de muzică. Live, cu artişti excepţionali. Tânăra Zoé are o voce sublimă. Ea are câteva intermezzo între acte.
Un singur act cu hohote de râs
Cel mai aplaudat moment, cel mai savurat şi cel mai colorat al producţiei mi s-a părut cel de actorie. Şi cred că şi publicul a apreciat întocmai. Un mim cu pantaloni şi pălărie maro, care vânează câţiva actori pentru un film. De unde? Din public. El caută o femeie cu forme, un amant devorator, un soţ înşelat şi un asistent de regie burtos, plictisit, dar simpatic. Îi găseşte, le aruncă hainele şi pantofii pe jos, îi ciupeşte de fund şi de obraji şi le explică rolurile. Dar asta trebuie să vedeţi. Povestită, nu are haz. Demult nu am mai râs cu lacrimi. O secvenţă pe care o fac antologică actorii-amatori, prin stângăcia şi timiditatea lor.
Dacă din public pe actori i-am văzut uşor temători şi chiar în câteva situaţii limită (s-au încurcat la numărul cu coarda, iar o acrobată a ezitat la un număr de echilibristică), oare ei cum ne-au văzut? Acelaşi public nestatornic, care încă nu a învăţat să fie punctual la o întâlnire (spectacolul a început la 20.01) după ceasul meu, iar câţiva întârziaţi nici nu se sinchiseau de clovnul Marc, care râdea de ei. Chiar şi blitz-uri am zărit, deşi s-a specificat clar că-i deranjăm pe artişti. Şi nici foarte mulţumiţi nu i-am văzut pe spectatori, altfel ar fi răsplătit cu mai multe aplauze pe cei din faţa lor.
Să recapitulăm. “Quidam” face parte din repertoriul Cirque du Soleil de foarte mulţi ani şi nu poate fi trecut cu vederea. Merită să faceţi o călătorie în imaginar, un “salt în gol” sau pur şi simplu o pauză de umor cu bun gust. Durata: două ore, cu o pauză de 20 de minute. Mai găsiţi bilete şi la reprezentaţiile de sâmbătă, 31 ianuarie, orele 16.00 şi 20.00, şi la cele de duminică, 1 februarie, orele 13.00 şi 17.00.
Istoria Cirque du Soleil a început în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi este o importantă organizaţie cu sediul în Québec. Compania are 4.000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1.200 de artişti din 50 de ţări diferite. Peste 100 de milioane de spectatori din 300 de oraşe din aproape 40 de ţări de pe şase continente s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil.