Ultima zi de FILB: poezie!

 În al doilea rând, o selecție îndrăzneață de autori e binevenită. În al treilea rând, pune în valoare calitățile interpretative ale poeților. În al patrulea rând, o modificare de program poate deveni poetică per se.

Căci programul serii prevedea, inițial, următorii poeți: George Szirtes (Marea Britanie), Kei Miller (Jamaica), Daniel Boyacioglu (Suedia), Mircea Dinescu (România). Din cauza zăpezii nemiloase, avionul domnului Miller nu a putut decola spre România. Poetul jamaicano-britanic a fost înlocuit de (până recent cel cunoscut drept) criticul literar Marius Chivu, debutant în poezie cu Vîntureasa de plastic (Brumar, 2012).

Amfitrionul serii, criticul Cosmin Ciotloș, a invitat poeții să performeze. Primul a fost George Szirtes, care a citit câteva texte din volumul The Burning of the Books and Other Poems, precum și inedite, precum „Some Sayings about the Snake” (vezi filmul mai jos).

Am mai aflat că, născut în 1948 și emigrat în Marea Britanie în 1956, la vârsta de 8 ani, Szirtes traduce din limba maghiară în engleză și este la curent cu ce se întâmplă în Europa de Est (inclusiv pe la noi), dar se consideră (după cum avea să se vadă la secțiunea de întrebări) englez.

Mircea Dinescu. A citit poezii de dinainte și de după 1989, a povestit întâmplări cu cenzura comunistă, a pomenit nume... A citit alte poezii... A vorbit mult mai mult decât colegii săi de podium, ceea ce a stârnit oarecare rumoare în sală. Nu s-a ferit să intre într-un conflict deschis cu o tânără doamnă din public. Tema nemulțumirii sale: faptul că nu i se recunoaște statutul de poet disident pe vremea comunismului. Mai pe parcursul serii (înainte de a se retrage prematur de pe podium), avea să declare că s-a cam plictisit.

Pentru ora 19, Cosmin Ciotloș tot anunța o „surpriză de proporții” – nu chiar surpriză, pentru cine urmărise ecranul din fundal, cu o oră înainte – iar la ora 19 tadam! Iată-l pe însuși marele absent al serii, Kei Miller, în direct pe Skype! Drăguț foc, coafat rasta, cu un zâmbet gigantic pe față și multe cărți în fundal. Căci da, era acasă la el, în Glasgow. A spus câteva poezii, calitatea sunetului a fost așa-și-așa, dar dacă vreți să îl auziți recitând îl găsiți aici:

http://www.poetryarchive.org/poetryarchive/singlePoet.do?poetId=11993

După furtunoase aplauze și întreruperea comunicării cu Miller, a venit rândul poetului suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu. El ne-a spus din capul locului că a fost, până acum 9 ani (are 31 în prezent), rapper. Prietenos cu publicul (mi-a întins mâna înainte de începere și a părut interesat de cum se pronunță numele meu), mai mult decât relaxat, Boyacioglu e un fenomen. Pentru început, l-a rugat pe Marius Chivu să citească versiunea în românește a unei poezii pe care a scris-o pentru o antologie. Era un text lung, autobiografic, despre cum a ajuns el poet. Apoi și-a... recitat, să zicem, o poezie în limba suedeză. Trebuie neapărat să îl vedeți:

În fine, Marius Chivu a citit două texte din Vîntureasa de plastic. Nu ratați acest volum, foarte frumos, foarte emoționant, al iubirii unui fiu pentru mama sa. Doar domnul Dinescu, ascultând cu jumătate de ureche, a dedus că în carte ar fi vorba despre gătit (!).

Dezbaterea finală n-a fost prea consistentă, fiindcă timpul nu mai avea răbdare, dacă‑mi iertați citatul. Ciotloș a lansat pe repede-înainte niște întrebări generale, precum „ne aflăm oare într-o criză a poeziei?”, „ce părere aveți despre critica de poezie?” sau, către Boyacioglu, „ce se mai poate face cu poezia, în afară de a o publica?” Răspunsurile au fost după temperamentul fiecăruia – dar mai toți au fost de acord că poezia nu e în nicio criză, critica în schimb s-a dus de râpă, ceea ce unii regretau, alții mai puțin. Suedezo-sirianul era de părere că poeții trebuie să „take places”, să „get places” (de ce n-o fi zis „occupy”?), așadar să-și preia locurile care li se cuvin de drept în societate, fiindcă au o calitate unică: nimeni nu știe mai bine cuvintele și nimeni nu pierde atâta timp pe o virgulă ca ei! Tot el a produs cea mai neașteptată definiție a crizei: poeții n-ar trebui să fie prieteni între ei, faptul că se adună (de pildă, într-un festival) și stau la aceeași masă e un semn al problemelor economice. Culmea e că ceilalți au fost de acord.

Festivalul s-a încheiat cu vin și covrigi, discuții, planuri, promisiuni, s-au schimbat numere de telefon etc. Cam așa a fost.