„Teama de a fi patriot” - discuţie cu Varujan Vosganian

Decenii de educație comunistă, în care elevii au înghițit de-a valma texte patriotarde și discursuri în care patria era de fapt totuna cu Partidul (la cel comunist mă refer), au transformat ideea de România într-un concept inform, neplăcut, alogen chiar. Ați mai citit vreo poezie de dragoste pentru țară, după 1989? Dacă da, era scrisă pe teritoriul României?

Războiul ideologic nu a iertat nici cuvintele cele mai simple. „Pâine”: pe vremea comuniștilor, făcea trimitere la efortul plugarilor și la puterea germinativă a solului nostru; prin anii ’90, apărea obligatoriu în expozițiile artiștilor ortodocși, în instalații ce includeau cruci, bulgări de pământ etc. Acum? Acum conține E-uri.

Rămânând în sfera agriculturii, aș spune că discursul patriotic are nevoie de odihnă, ca bulbii de flori peste iarnă. Dacă nu cumva se odihnește de atâția ani, încât s-o fi uscat între timp.

Este, de aceea, uimitoare și mai mult decât binevenită inițiativa celor de la Muzeul Țăranului Român de a repune în discuție chestiunea națională apelând la Varujan Vosganian. Autor al unui volum formidabil, „Cartea șoaptelor”, despre care criticul Eugen Negrici a prezis că va face parte dintre „textele identitare ale poporului armean”, Vosganian urmează a vorbi despre „Teama de a fi patriot” în următoarea ediție a Conferințelor „Mircea Vulcănescu”.

În „Cartea șoaptelor” (cea atât de premiată și de lăudată încât e inutil să o mai recomandăm), găsiți o poveste cu pâini care întrece toate poveștile cu pâini. Iat-o: în anul 1946, armeni din toate țările se îndreaptă spre nou-înființata Armenie Sovietică, parte a URSS. La sosire, pe puntea vasului cu care călătoreau se urcă un ofițer sovietic care le spune (în armenește) să predea toate pâinile cu care au venit de acasă, fiindcă „De acum nu va mai trebui să mâncați pâinea străinătății!” Oamenii se conformează: e nevoie de opt marinari ca să ridice marginile unei prelate în care s-au strâns toate patiseriile naționale, să le arunce peste bord. Imigranții debarcă, își văd confiscate actele, sunt supuși unui interogatoriu. Apoi:

„Interogatoriul a durat până la căderea serii. Atunci, la lumina unor feștile prinse în perete, li s-a spus că pot, în sfârșit, să mănânce. Nu li s-a dat altceva decât pâine, socotindu-se că mai aveau câte ceva de acasă. Era neagră și sfărâmicioasă. Nu puteai s-o rupi, trebuia să muști din ea de-a dreptul, căci altfel se făcea, între degete, ca nisipul. Și scrâșnea, tot ca nisipul, între dinți. «De asta ne-au obligat să aruncăm pâinea pe care o aveam cu noi, spuse Simion, în încheierea poveștii. Ca să nu se vadă deosebirea dintre pâinea pe care o lăsam în urmă și cea pe care urma s-o primim de atunci înainte.”

Despre dragostea de țară, teama de a fi patriot și felurile de pâine puteți discuta cu Varujan Vosganian marți, 6 decembrie 2011, ora 18:00, la Clubul Țăranului. Moderator Mihai Gheorghiu, cercetător MNȚR.

Galerie foto:

• 
•