[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 22/05/2012

"...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul" - Oliviu Crâznic

Nu vă puteți înșela asupra genului căruia îi aparține această carte: coperta e neagră cu roșu, cuvântul „coșmarul” este scris cu majuscule stacojii din care se prelinge sânge, sus de tot apare și cuvântul „horror”, de asemenea într-un font atroce.

Oliviu Crâznic pășește cu curaj pe un tărâm ficțional destul de riscant și foarte puțin vizitat la noi – dar o face foarte bine.

În buna tradiție a literaturii gotice, narațiunea are loc în trecutul medieval, undeva pe teritoriul francez. Eroul-povestitor, Arthur de Seragens, este invitat la nunta unei frumoase marchize pe care o cunoaște foarte puțin. Acest eveniment, ce reunește invitați aleși după criterii greu de înțeles, urmează să aibă loc în castelul miresei: o clădire izolată, cu o istorie macabră, ce va funcționa ca o capcană pentru cei veniți să petreacă. Nuntașii încep să fie atinși de o boală ciudată, se vorbește în șoaptă despre crime și strigoi, se vehiculează legende paneuropene; în fine, se produc crime și apariții oribile.

Ar fi păcat să vă povestesc ce se întâmplă în carte, cu atât mai mult cu cât desele răsturnări de situație dau toată savoarea poveștii. Crâznic este, fără îndoială, un connaisseur al genului gotic (ce combină spaimele horror cu bucuriile iubirii romantice).

Goticul este, de altfel, un gen respectabil, mai ales în literatura anglo-saxonă, din păcate cam șifonat de producțiile cinematografice inepte din ultimii ani. Frapează atenția pentru detaliu a autorului: personajele sunt construite atent, cu tot cu vestimentație și arme și maniere, decorul este de asemenea gândit cu grijă și toate spaimele omului medieval se întâlnesc în această poveste, ca parte a unei singure, copleșitoare, experiențe a Răului. Chiar și stilul literar amintește, prin vocabular, ton și imagerie, de romanele franțuzești ale secolului al XIX-lea...

Ca tușă personală, Crâznic ne propune și o altă imagine a Inchiziției, ca instituție animată de bune intenții, activă în lupta de partea lui Dumnezeu, necruțătoare cu cei pierduți, rareori excesivă. Interogatoriul însoțit de tortură... mă rog, există, dar e musai.

Cu un decupaj cinematografic și un suspans bine strunit, ...coșmarul vă va tulbura nopțile până la sfârșitul lecturii și probabil și după. Dar până atunci, veți fi învățat cum să vă purtați cu strigoii francezi: românește.

 

"...și la sfârșit a mai rămas coșmarul" de Oliviu Crâznic
Editura Vremea (2010), 382 pag., 30 lei