Prima zi de FILB: artileria grea

Cu un afiş tupeist – Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman îmbrăţişaţi, poză de „Casablanca”, sub care scrie „Five years of beautiful friendship” – FILB se mândreşte cu cei cinci ani de existenţă. Nu numai că a rezistat în timp (şi nu cred că e nevoie să vă argumentez de ce e o performanţă), dar în 2012 s-a mărit ca durată (de la trei la patru zile) şi a reuşit, iată, să aducă în deschidere doi scriitori britanici foarte importanţi: Jonathan Coe şi Will Self.

Pentru Coe m-am târât prin ploaie până la Muzeul Ţăranului, miercuri seară – şi am convingerea că mulţi dintre cei care se luptau înăuntru pentru câte un scăunel folcloric veniseră din acelaşi motiv. Nu mă pricep să estimez mase de oameni, dar la ora începerii clubul era foarte plin şi fumega (căci da, se fumează). Cu şapte romane traduse la Polirom (Casa somnului, Clubul putregaiurilor, Cercul închis, Piticii morţii, Ce hăcuială!, Ploaia înainte să cadă şi Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Simm), Coe a cam ajuns prin casele cititorilor români. Eu, una, am ratat doar Înspăimântătoarea viaţă..., dar voi repara această scăpare chiar mâine.

Will Self, însă, a avut dezavantajul editorial de a fi fost publicat în româneşte mai întâi cu Cucul şi pupăza (reunire de două microromane ce explorează sexualitatea omenească, foarte pe scurt spus) şi probabil că destui s-au jenat să şi răsfoiască această carte, în librării. I s-au mai tradus: Măreţele maimuţe, Cum trăiesc morţii şi Cartea lui Dave.

Seara a început cu cei doi scriitori citind câte un fragment din opera proprie (Coe din Casa somnului şi Self din Cartea lui Dave). Recunosc că am avut reţineri. Ideea de lectură publică nu e foarte apetisantă, pentru cine a asistat la destule evenimente îngheţate, în care autorul citeşte prost din propria carte şi nimeni nu are nicio reacţie. Foarte normal: este, în fond, o exagerare să-i pretinzi unui scriitor să şi joace în ceea ce a scris, să facă un show pe propriul text, să fie la fel de simpatic pe hârtie şi în viaţa reală.

Din fericire, Coe şi Self au cucerit sala imediat. Engleza curgea limpede şi vioaie, fragmentele erau bine alese, iar Self a improvizat chiar un mic performance când textul lui, salvat pe telefonul mobil, a întârziat să apară.

După lectură, au urmat întrebările – formulate iniţial de moderatoarea întâlnirii, Luiza Vasiliu. Răspunsurile i-au făcut pe cei doi să se lanseze într-un tir încrucişat foarte serios pe alocuri, amuzant la culme în rest. Am aflat cu această ocazie că se cunosc bine între ei, s-au născut în acelaşi an (1961), unul a fost la Oxford şi celălalt la Cambridge. Au aceleaşi păreri şi antipatii politice. Copiii lor au vârste similare. Cum să nu funcţioneze bine împreună? În plus, Will Self are o bună experienţă de entertainer – a făcut stand-up comedy şi a participat, timp de două sezoane, la o emisiune TV. Dacă vreţi să îl vedeţi într-un videoclip dedicat lui Britney Spears (filmuleţ pe care l-a recomandat în mod repetat), clicaţi aici:

But seriously, vorba lui Phil Collins: Coe scrie dezordonat şi Self îşi face program. Pe primul l-a determinat să se facă scriitor romanul Tom Jones de Henry Fielding, pe celălalt fraza de început din Metamorfoza lui Kafka. Self scrie mai uşor pe măsură ce înaintează în vârstă, fiindcă nu mai e obsedat că şi-ar devoala intimităţile, iar Coe păţeşte contrariul. Amândoi creează direct pe maşini de scris, provenind de la antecesori celebri. Sunt interesaţi de muzică (Coe scrie chiar mici compoziţii, strict pentru plăcerea personală). Nu sunt prea entuziasmaţi de familia regală britanică; iar de actualul prim-ministru, nici atât.

Întrebările venite din public, deşi numeroase, nu se cuvin reţinute.

În fine, iată o mostră de dialog liber între Jonathan Coe şi Will Self:

JC:       Am citit un interviu cu un scriitor care spunea că îşi googlează propriul nume şi se caută pe Twitter de cel puţin 50 de ori pe zi.

WS:     Asta nu-i nimic!

JC:       Ce vrei să spui?

WS:     Ştiu un scriitor care mi-a spus că poţi să ai Google Push!

JC:       Ce-i aia?

WS:     Google Push te informează când cineva în lume îţi postează numele pe net!

JC:       Dar de ce ai vrea să ştii aşa ceva?

WS:     Pentru că eşti un idiot stricat la cap şi narcisist! (audienţa în delir) Ţie am să-ţi spun cine e scriitorul ăsta, mai târziu.