Ochi holbaţi şi păr vâlvoi

Biolog şi profesor emerit la Universitatea din Liverpool, Trevor Norton este fascinat mai degrabă de partea anecdotică a dezvoltării ştiinţifice. El porneşte de la constatarea următoare: „când elevilor li se cere să deseneze un savant, nouăzeci la sută dintre ei desenează un savant nebun.” Și nu e altă dovadă mai bună pentru nebunia oamenilor de ştiinţă, crede Norton, decât entuziasmul cu care aceştia sunt gata să experimenteze – pe semeni, dar de multe ori pe propria persoană – boli nemiloase, leacuri îndoielnice, substanţe despre care nu ştiu aproape nimic. Toate aceste fapte care au marcat progresul medicinei ar compune, prin urmare, o „o istorie stranie despre altruism, vanitate, curaj, curiozitate şi – desigur – stupiditate”.

Nefiind o istorie obişnuită, cartea nu decurge cronologic, ci tematic. Aflăm despre începuturile chirurgiei, constând, mai ales, în amputaţii executate de medici „în surtuce încrustate cu sânge închegat” şi prin „efluvii de cangrenă”. Capitolul dedicat anesteziei (cu titlul „Trage pe nas şi vezi ce se-ntâmplă!”) e plin de exemple de cercetători care au încercat personal toate gazele şi lichidele cu putinţă. Alţii au înghiţit paraziţi ori s-au contaminat voluntar cu sifilis. Etc.

Norton descrie foarte plastic boli de tot felul. Este un talent ce i se trage din copilărie, când simţea „o fascinaţie morbidă pentru fotografiile dintr-un manual ce înfăţişau persoane cu boli neplăcute la vedere”. Mereu cu un ochi la imaginea savantului nebun desenat de copii, cade deseori în păcatul de a-i trata pe pilonii cercetării medicale ca pe nişte excentrici demni de tot râsul. Fiecare poate să-şi aleagă ţicnitul preferat: al meu e Frank Buckland, un biolog şi chirurg foarte activ, preocupat, printre altele, să încerce personal calităţile nutritive ale tuturor speciilor de animale şi apt să identifice urina de liliac după gust.

Trevor Norton, Trei, 440 pag., 39 lei