Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India

Luând-o pe drumul rădăcinilor sanscrite, s-ar traduce prin „mă închin ție”, ceea ce presupune „renunțarea la propriu eu în fața celuilalt”.

E foarte importantă coperta unei cărți, a oricărei cărți, așa că vă rog să mă mai răbdați puțin. Aduc în plus argumentul că autorul este copywriter într-o agenție de publicitate și s-a implicat personal în design. Deasupra semnăturii scurte, din doar patru litere, Sega ne privește cu un ochi scrutător. Deschideți cartea și aveți portretul întreg. Culorile sunt tari, imaginea hipnotică. Mesajul, spiritual. Poate avem în față un nou guru?

Sega (a.k.a. Octavian Segărceanu) avea cam 35 de ani, când a decis să își ia o pauză de la jobul stresant din publicitate și a plecat pentru 3 luni în India. Își cumpărase din timp bilet de avion (dus-întors), își rezervase șederea la Osho International Meditation Resort (Pune, India), adunase lucruri puține în două rucsacuri și gata.

Tonul cărții oscilează, uneori violent, între un umor sănătos, de bună calitate, și afirmații din cele mai grave. Hotărârea de a pleca în India, de exemplu, nu a fost urmarea vreunei pofte turistice, ci a unei mari frământări spirituale. Sega citise o carte de Osho, un „mistic, guru și învățător spiritual indian” (conform Wikipedia; după cum veți vedea în carte, un fel de anti-guru). Declară: „... omul acesta m-a adus în India. Nu prin forța magnetică a privirii, ci prin cuvinte simple. Cuvintele au pătruns adânc în mine, ca semințele într-un pământ reavăn, vorbind inimii mele într-o limbă tainică, de mult uitată. Osho mi-a vorbit dintr-o carte, dar așa cum nimeni n-o făcuse vreodată.”

Intrarea în comunitatea adepților lui Osho (într-un program numit Work as Meditation, ce presupune, ați ghicit, multă muncă voluntară) seamănă și nu seamănă cu noviciatul într-o mănăstire. Programele de instruire sunt multe și variate, unele epuizante fizic sau/și psihic, dar Osho Resort e un loc civilizat, luxos chiar, în care rezidenții veniți din lumea întreagă socializează liber, sexul nu e deloc interzis etc. Îmbrăcați în robe albe sau roșii, ei își petrec orele libere în spații minunat amenajate, admiră păunii, dansează, înoată în piscină.... Interzise le sunt doar mâncatul cărnii și neparticiparea la anumite activități.

Sega povestește pe larg exercițiile practicate, mai ales ședințele (destul de înspăimântătoare) de „meditație dinamică” inventate de Osho însuși. Își descrie fără pudoare îndoielile, vorbește despre „iadul” din el însuși, despre căutarea de sine, despre singurătate și eșec. Se îndrăgostește de mai multe ori, de fiecare dată de fete asiatice. Suferă din dragoste. Însă niciodată, spre meritul său, nici atunci când se implică din ce în ce mai adânc în viața comunității și pierde ceva din distanța inițială, nu capătă discursul unui „sectant” – nu își pierde nici umorul, nici autoironia. Desfășoară un flux al conștiinței neîntrerupt (când nu e întrerupt de meditație, desigur). „Bă, sunt cu ochii pe tine”, i se pare că îi zice un maimuțoi rătăcit pe terasă. Și, după ce se împrietenesc la o banană: „dacă vrei să știi, tu ești într-o grădină zoologică. (...) La un loc cu toți ceilalți care poartă robe stacojii, așa ca tine.”

Sega și-a dus la bun sfârșit cele trei luni de muncă și meditație, dar nu s-a întors acasă. Între timp, își schimbase planurile. Ce a făcut mai departe, ne promite că vom afla din alte două volume. 

Sega, Humanitas, 280 pag., 32 lei