Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete

Prejudecata că intelectualii mănâncă n'importe quoi şi, ca atare, nici nu dau prin bucătărie este doar atât: o prejudecată. O dovedeşte volumul de faţă, o colecţie de „amintiri culinare” şi reţete (unele realizabile, altele mai puţin) semnate de (în ordine alfabetică) Adriana Babeţi, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleşu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler şi Vlad Zografi. Sunt nume importante, multe din zona Editurii Humanitas, dar nu numai. Ar fi o exagerare să spunem că toţi şi-au suflecat mânecile şi au trecut „la cratiţă” (o groaznică expresie a servituţii casnice, de altfel). Jocul lor a funcţionat altfel: şi-au amintit – sau, după caz, au descoperit în caiete vechi sau prin memoria altora – nu atât reţete în sine, cât contexte, arome, întâmplări din cele mai intime.

Avem aşadar în faţă o colecţie de fragmente autobiografice, când idilice, când (aproape) tragice, poveşti din copilărie mai ales, ce par rodul unui workshop cu tema: „scrieţi despre mâncare”. Pe lângă personajele-autori apar figuri importante – mame, mătuşi, bunici cu linguroiul în mână – care ştiau să gătească formidabil. Găsim familii cu sânge albastru (mai ales), dar şi ambianţe ţărăneşti tradiţionale. Prin urmare, amintirea mâncărurilor de altădată fie se suprapune cu cea a porţelanurilor şi argintăriei, fie se leagă de parfumuri tari, de fire de praz şi căţei de usturoi. Şi cum majoritatea autorilor şi-au petrecut copilăria în comunism, unele reţete sunt, de fapt, improvizaţii cu ingrediente puţine: imitaţii sărmane ale unor bucate interbelice pentru care materia primă nu se mai găsea nicăieri. Această carte le recuperează şi le pune la loc de cinste, ca mini-dovezi de rezistenţă culturală sub tiranie.

Dacă poveştile de familie sunt minunate (refuz să vă rezum vreuna, fiindcă toate sunt minunate), când vine vorba de promisiunea concretă a cărţii, de reţete, lucrurile sunt mai amestecate. O fi şi vina mea: dintotdeauna mi-au stârnit neîncredere felurile elaborate, cu chestii franţuzeşti şi italieneşti şi extrem-orientale înăuntru. Aşa că unele mâncăruri nu le voi încerca nicicând. Pe altele, probabil că da. Şi dacă de la Julian Barnes am rămas cu o reţetă de pilaf (vezi Pedantul în bucătărie, Nemira, 2006), poate că voi ţine minte şi madlenele Antoanetei Ralian.

Cum să nu ţin minte madlenele?...