Ierusalim. Biografia unui oraş - Simon Sebag Montefiore

Aşa începe această carte extraordinară, care parcurge şapte milenii de locuire (cu întreruperi) şi, într-adevăr, pendulează perpetuu între mic şi mare, între destinul „oraşului universal” şi cel al omenirii întregi. Deşi situat departe de ţărmul mării şi de drumurile comerciale, într-un ţinut cu climă neprietenoasă, Ierusalimul a constituit, dintotdeauna, un obiectiv disputat, pentru care s-au purtat lupte crunte. Pe aici s-au perindat marile figuri ale istoriei; aici îşi au originea Vechiul şi Noul Testament; aici s‑au născut iudaismul, creştinismul, islamismul. Și astăzi, cele trei religii care îşi împart oraşul îl privesc ca pe un spaţiu sacru, Oraşul Sfânt, „punct de întâlnire între Dumnezeu şi om”. Atât de copleşitor este acest loc, încât a fost descrisă chiar o suferinţă psihică numită Sindromul Ierusalim, „o decompensare psihotică legată de excitarea religioasă indusă de apropierea de locurile sfinte ale Ierusalimului”. Ştiaţi că acesta a fost motivul sinuciderii lui Gogol? Istoricul Simon Sebag Montefiore pune cap la cap o bibliografie bogată, descoperiri arheologice de ultimă oră (cartea a apărut în original în 2011), dar şi fragmente de memorialistică, opere literare chiar. O perioadă destul de mare este acoperită (cu precauţiile de rigoare) de datele furnizate de Biblie („sursa istoriei lui David este Biblia”).

Totul este povestit însă cursiv, pe înţelesul şi pe placul profanilor, cu sumedenie de anecdote şi descrieri pasionante. Când este cazul, autorul nu se sfieşte să denunţe stereotipiile intrate în istorie. Îl prezintă pe Solomon, de pildă, ca pe un rege obsedat de propria lui imagine, care a ştiut să îşi construiască reputaţia de „împărat extraordinar, plin de măreţie şi profundă înţelepciune”, dar a sfârşit ca „un tiran nepopular care îşi finanţa extravaganţe monumentale prin taxe împovărătoare”. Mult mai târziu, prin veacul al XIX‑lea, călătorii străini veniţi la Ierusalim – Chateaubriand, Melville, Twain – au lăsat mărturii părtinitoare, care aveau să dăuneze şi populaţiei arabe, şi celei evreieşti din oraş. Montefiore semnalează cu onestitate scrierile acestor „turişti... aproape orbi”, pentru a nu cădea în capcana cosmetizării, romanţării, istoriei sale.

Desigur, încărcătura mitică a istoriei Ierusalimului face uneori foarte dificilă separarea faptelor de ficţiune. Dar este un risc pe care autorul şi-l asumă; vă sfătuiesc să faceţi la fel.