Gustul sâmburilor de măr - Katharina Hagena

Autoarea germană este, ce e drept, şocant de cultivată: Katharina Hagena (n. 1967) a studiat anglistica şi germanistica, a fost cercetătoare la Fundaţia James Joyce din Zürich şi a predat la universităţi din Dublin şi Hamburg (aflaţi biografia completă pe site-ul Editurii Trei). În cartea de faţă, ea combină cunoştinţe dobândite pe parcursul studiilor (din zona literaturii feministe, mai ales) cu elemente din folclorul ţării sale, dă şi puţină culoare istorică (de la nazişti încoace), adaugă descrieri înfricoşător de lungi şi ceva aluzii la Marea Cultură – dar grefează toate acestea pe o poveste de iubire scrisă fix după reţetă. Ca atare, foarte previzibilă.

Căci ce ne spun nouă teoriile pop culture? Că un romance începe cu o eroină aflată într-o criză (de natură socială, mai ales), continuă cu apariţia unui tânăr domn bine situat, desigur inteligent şi educat, care însă o tratează în mod ambiguu şi tot aşa, din etapă în etapă, trecând prin relatarea unor traume anterioare, până la finalul apoteotic (bibliografie: Janice Radway – Reading the Romance, 1984). Este ceea ce se întâmplă şi în acest roman. Tânăra Iris (de profesie bibliotecară, recent repatriată din Anglia şi proaspăt despărţită de iubitul ei) vine în orăşelul Bootshaven la înmormântarea bunicii şi află că aceasta i-a lăsat casa strămoşească prin testament. Clădirea cu pricina ne este prezentată detaliat, pe zeci de pagini. Pe urmă neamurile pleacă şi eroina rămâne, timp de câteva zile, singură. Bântuie prin camere, îmbracă rochiile mamei şi mătuşilor sale, şi, desigur, rememorează istoria familiei. Îşi lămureşte un episod tragic din copilărie (dar despre fetiţe vicioase, citiţi mai bine în Ochi-de-pisică de Margaret Atwood).

Din când în când, Iris iese totuşi din casă, străbate oraşul călare pe o bicicletă antică şi dă nas în nas cu junele Max: avocat şarmant şi amic din copilărie. Mai înoată goală printr-un lac din apropiere, mai dejunează pe iarbă... Trebuie să plece, dar parcă n-ar pleca...

Două sunt motivele pentru care această carte m-a făcut să-mi pierd toleranţa naturală faţă de cărţile aşa-şi-aşa. În primul rând, m-a enervat să regăsesc aici şablonul obosit al femeilor puternice care, de la generaţie la generaţie, trecând prin vicisitudini cât vezi cu ochii, îşi transmit una alteia frumuseţea, inteligenţa, dârzenia. Bine, a existat în lanţul darwinist al familiei şi o verigă mai puţin lăudabilă, dar a dispărut între timp.

Cealaltă chestie care m-a scos din sărite a fost povestea cu merele. În grădina magică a bunicii Bertha, există Äpfel de două feluri: de aici gustul diferit al sărutărilor, mirosurile etc. Femeile din neam se deosebesc şi după modul în care mănâncă fructele, cu sau fără sâmburi. Iar când au loc evenimente cruciale (moarte, sex), merii ba înfloresc brusc, ba se coc prematur. Povestea culminează german, cu multe borcane de magiun.

Poftă bună la simboluri!

Gustul sâmburilor de măr

Katharina Hagena, Trei, 250 pag., 29 lei