Copilărie - J.M. Coetzee

Cartea sud-africanului J.M. Coetzee (laureat Nobel pentru literatură în 2003) are, în plus, avantajul localizării exotice – şi în sens geografic, şi în sens antropologic. În Africa de Sud a anilor 1950, viitorul scriitor ia cunoştinţă de cutumele din jur, de ororile şcolii de băieţi, află poveşti subterane de familie şi începe să-şi înţeleagă (sau să nu-şi mai înţeleagă) rudele. Îşi adoră mama; îşi dispreţuieşte mama. La persoana a treia şi fără simpatie faţă de propriul său eu imatur, Coetzee îi aruncă în spa­te acestui copil singuratic tot felul de laşităţi, de cruzimi.

Personajul însuşi e foarte conştient de păcatele lui. A aflat deja despre copilărie că nu e „un timp al bucuriei inocente, care trebuie petrecut pe pajişti”, ci „o perioadă în care scrâşneşti din dinţi şi înduri”. Când ajunge el într-o poziţie de forţă, devine neîndurător. Îi zdrobeşte fratelui său un deget. Se bucură de moartea unui coleg de clasă, fiindcă astfel ajunge primul la învăţătură. Complotează împotriva tatălui său. Cum să-l iubeşti? Cumva artificială mi s-a părut aici compasiunea pe care copilul o poartă „conlocuitorilor” ne­gri. E indignat de aroganţa albilor faţă de ei. În alte cazuri, cade pradă unei ad­miraţii cvasihomoerotice: „băiatul... poartă pantaloni atât de scurţi, încât îi stau strâmţi pe fesele frumoase şi-i lasă aproape goale coapsele suple, ma­ro­nii ca lutul”. Nu ştiu dacă amintirile lui Coetzee oferă o imagine fidelă a ţă­rii în care s-a născut, însă asta nici nu contează. În final, cartea asigură tocmai ce speram: o poveste bogată, stratificată, spusă de un copil care a crescut şi a început să aprecieze poveştile.

Copilărie
J.M. Coetzee, Humanitas Fiction,
204 pag., 25 lei