Chimia morții - Simon Beckett

Dar, desigur, „chemistry” are în engleză și sensul de „atracție irezistibilă”, pe când echivalentul românesc e mai sărac în sensuri. Lucruri despre descompunerea cadavrelor (umane au ba) veți afla, totuși – precum și curiozități din viața viermilor.

În ce-l privește pe eroul romanului, Hunter, el are un trecut dureros: și-a pierdut familia din cauza unui șofer beat. Iată de ce își abandonează cariera londoneză și eșuează ca simplu medic de familie în Manham, un sat neprietenos din Norfolk. Iată de ce își visează periodic soția și fiica, refuză inițial să colaboreze cu poliția etc.

În paranteză fie spus, investigatorul traumatizat nu este deloc o noutate, în literatura polițistă; sincer, mi-aș dori să se depășească momentul. Mi se pare că s-a intrat într-un tunel fără ieșire, în care orice criminal e obligatoriu criminal în serie, deci psihopat, deci un fost copil chinuit, iar cel care îl urmărește și îl descoperă are probleme comparabile. Unde sunt omorurile de altădată, în care cuțitul se băga o dată și bine? De ce au pierit mobilurile strict materiale și ce s-a întâmplat cu detectivii singuratici și bizari dar, în linii mari, fericiți?

Dincolo de șabloanele genului, totuși, Chimia morții este o carte onorabilă, bine scrisă, care exploatează inteligent atmosfera sinistră a satului englezesc rupt de lume. Apariția unui cadavru de femeie împodobit cu aripi de lebădă, precum și răpirea ulterioară a alteia îi aruncă pe localnici într-o isterie colectivă – prilej cu care autorul creează numeroase episoade colaterale. Personajele sunt psihologic credibile. Dacă nu vă prindeți pe parcurs cine e criminalul, veți avea parte de o lectură plăcută.

"Chimia morții"
Simon Beckett,
Editura Trei, 420 pag., 39 lei