Călin-Andrei Mihăilescu - Timbre şi ţoaclă

Mergeam cu ea încoace şi cât mai încolo, repede pe valea macadamică de la Dinamo, în slalom pe Ştefan cel Mare – că la şcoala de la Circ, că spre Perla ori Herăstrău – ca-n vis. Eram într-a doua şi nu m-aş mai fi dat jos de pe bicicletă, dacă n-ar fi fost chestia aia care m-a apucat nu mai ştiu cum, nebunia cu timbrele.

Eram românaş verde pe-atunci – nu citeam mai nimic; dar am început să strâng timbre cu ghiotura. Tot ce şi de pe unde se nimerea: de pe cărţi poştale (cu niţel abur se dezlipeau de-ndată), de la bunici, de pe scrisori vechi sau doar ofilite, ori de la tutungeriile care vindeau plicuri cu câte cincizeci sau o sută de timbre în ele (le luai pe neve, cum Kindersurprizele de mai târziu, şi oftai când nimereai o seamă de nimicuri, dar şi tresăltai când aveai norocul să găseşti câte un timbru barosan). Din timbre adia, parcă, un vânt de libertate; căci privindu-l pe fiecare cu o fermecată inerţie, călătoream prin micile ecrane colorate în republicile pe cât de baltice, pe atât de sovietice, ori în Dubai, în Australia şi în America de Sud. Şi mai ales în San Marino, despre care nu ştiam decât că e izvorul celor mai frumoase timbre din lume. Pe bicicletă mergeam repede încoace şi-ncolo, dar prin timbre călătoream ca gândul acolo unde nicio bicicletă nu ajunsese.

Pe acest fundal turistic, mă lăsasem lovit şi de mândria, şi de mania colecţionarului. Ba, nu o dată, şi de mânia aceluia, mai ales când Cristi Bugeanu, care apăra de rele, mi-a zis într-o recreaţie

– Băi, te fraieresc şmecherii ăia!

– Care şmecheri?

– Ăia care-ţi vând timbre.

– Pe miiinee?

– Da, ţi le dau prea scump. Uite, coliţele astea fac zece bani una şi ţie ţi-au cerut trei lei.

M-am şucărit pe el – prea avea dreptate; aşa că pe dată m-am lăsat impresionat de naivitatea mea într-ale negoţului şi, cum e greu să dai naibii ce admiri, am continuat să cumpăr de la şmecherii din curtea şcolii, dispreţuind preţurile. Totuşi – şi mai ales – ca să le cumpăr aveam nevoie de bani, că-i dădeam pe toţi pe timbre şi clasoare şi nu mă mai săturam. Vine sfânta duminică şi Mami şi Neta vin la noi la masă. Cum a doua zi mi se promisese o serie nouă din San Marino, aveam nevoie de cincisprezece lei (când i-i cerusem mamei, mi-a dat un „Nu mai pupi tu bani de timbre!” fără cuvinte). Întreprinzător şi iute cum eram, i-am luat banii din poşetă lui Mami, care era mai curată decât o carte de rugăciuni şi care mă crescuse în acel spirit. Vă închipuiţi că Mami nu-şi putea închipui că micuţul ar putea face aşa ceva. Aşa că am băgat banii în buzunarul de la spate, Mami şi Neta au mai stat o vreme, dar când le-am condus la uşă mama a văzut banii ieşindu-mi din pârdalnicul de poznar.

A urmat o discuţie scurtă din care a rezultat că „Urcă-te pe bicicletă, măgarule, şi du-i banii înapoi lui Mami. Şi cere-ţi scuze în genunchi!” Am luat-o la goană cu moartea-n suflet, stânga pe Ştefan cel Mare de pe Barbu Văcărescu (mergeam mai repede decât tramvaiul, aşa că eram în timp), dreapta pe Galaţi (Lahovari, adică), stânga pe Busolei şi, după aia, pe întortocheatele Badea Cârţan, Răsuri, Despot Vodă, şi, în fine, pe Viitor (străzi pe care mirosea a iarnă încă din octombrie, de cum începeau lemnele să ardă în sobele verde-nchis). Le-am aşteptat pe Mami şi Neta la poartă, şi cât nu s-au bucurat ele de surpriză, cu lacrimi în ochi spunându-mi: „Prâsnelule, tu ajungi în lună mai repede decât ne-ar lua nouă să ajungem până la colţ”; dar când le-am spus pricina, cu banii în mâna-ntins-a implorare, au început a lăcrima mai abitir. Şi am început şi eu să plâng şi-am dus-o aşa până când, într-un târziu, ne-am alinat cu toţii.

Câteva săptămâni mai târziu mi-am luat toate clasoarele în taşcă şi m-am dus la galeria de la Romarta, într-o duminică ploioasă de mai – când îţi vine să creşti mai repede decât ţi-e dat – ca să le vând pe toate şi să-mi cumpăr o bicicletă nouă. Dar, cum am luat mai nimic pe nenorocitele alea de timbre, m-am întors acasă mofluz. De-atunci, biciclete multe-am călărit şi niciun timbru n-am mai strâns. Ba, adesea-mi vine să mai fac şi mişto de filatelişti.

BIO Călin-Andrei Mihăilescu 

Galerie foto:

• 
•