Bogdan Hrib: Excavator şi ciocolată

Aşadar, pe vremea când Ceauşescu nu se întorsese din Extremul Orient cu ideile acelea care ne-au făcut praf bruma de destindere cultural-economică de după Primăvara de la Praga, să tot fie de atunci mai mult de patru decenii; într-o după‑amiază de sâmbătă a lunii decembrie, sărbătoream cu părinţi, bunici, colegi de bloc şi grădiniţă, vecini, prieteni ai părinţilor şi mulţi alţii, de nu mai încăpeau în sufrageria nedecomandată de la parterul apartamentului din Balta Albă, patru anişori.

Ai mei reuşiseră cu mari sforţări să meargă în RDG (sper că mai ştiţi ce înseamnă aceste trei litere!), cu o excursie ONT în grup şi din puţinii bănuţi avuţi cumpăraseră atenţii pentru cei apropiaţi şi, evident, cât mai multe jucării pentru copilu’...

Şi pentru că ai mei sunt – Să-i ţină Dumnezeu sănătoşi! – constructori, jucăriile erau... în branşă. Adică pe lângă bomboane şi jeleuri colorate, un buldozer dichisit şi un excavator metalic uriaş. Se chema chiar MAMMUT. Poate că nu era el chiar aşa de uriaş, dar pentru un copil de patru ani părea impresionant şi abia îl ţineam în mâini. Şi aceasta nu era totul, pentru că respectivul utilaj putea fi acţionat cu butoane (mecanice, nu ca acum electrice, cu radio sau mai ştiu eu cum!...) şi astfel cupa se înclina pentru a săpa, braţul se rotea... Ce mai, ca în realitate!

Toate bune şi frumoase, dar conform coeficientului de simultaneitate a evenimentelor – nu ştiu ce înseamnă asta, dar sună bine – am primit respectivele cadouri chiar în momentul când a sosit şi tortul, asistenţa pregătindu-se să cânte un frumos şi voios La mulţi ani. Mare eroare! Pentru că văzându-mă cu utilajul în braţe, am simţit brusc dorinţa de a-l proba, dorinţă firească, cred eu, atât pentru un copil, cât şi pentru un constructor responsabil.

Şi l-am probat înfigând cupa cu abnegaţie, în tortul minunat, făcut în casă, de bunică‑mea. În prima clipă n-a reacţionat nimeni, poate că nici nu observaseră, apoi au început exclamaţiile de stupoare, indignare şi îngrijorare. Doar câteva secunde, pentru că au urmat hohotele de râs. Evident, nimeni nu mi-a reproşat nimic, doar era ziua mea şi cu toţii cei mici ne-am înfruptat cu degetele din cupa plină de cremă de ciocolată şi blat însiropat... A mai urmat un moment delicat, atunci când, cu degetele murdare, căutam un loc pe care să ne ştergem. În perioada aceea mai existau şerveţele de hârtie şi hainele sau faţa de masă au scăpat curate. Tortul ciuntit a fost secţionat şi mâncat. Mai greu a fost de spălat şi şters cupa excavatorului...

Aşa a fost şi aduc martor fotografia de alături...

Mi-aș fi dorit să mai fac aşa ceva, dar mai mare fiind, nu am mai primit excavatoare cadou.

Pe curând.

Bogdan Hrib

   BIO

Bogdan Hrib (n. 1966) a absolvit Facultatea de Construcții dar nu a lucrat niciodată ca inginer. A fost fotoreporter al cotidianului Adevărul. Cofondator al Editurii Tritonic (în 1993), ulterior Președinte al Grupului Editorial Tritonic (din 2001).

Publisher al revistei Flacăra și al Editurii CRIME SCENE Publishing (imprint Flacăra și Tritonic, din 2009).

A ținut cursuri de fotoreportaj în diverse facultăți din România. Membru în boardul Asociației Române de Relații Publice. Vicepreședinte al RCWC (Romanian Crime Writers Club).

A scris o carte cu rețete de salate și trei romane polițiste, care îl au ca personaj principal pe Stelian Munteanu: Filiera grecească (2006, 2009), Blestemul manuscrisului (cu Răzvan Dolea – 2008) și Somalia, Mon Amour (2009). În 2012 îi va apărea, la Cartea Românească, un nou roman.

Galerie foto:

• 
• 
•