Bianca Burţa-Cernat: „Adelele şi Otiliile sunt mult mai comode”

Din această mirare a fetiţei de cinci ani s-a născut Fotografie de grup cu scriitoare uitate, o carte răscolitoare despre celebritatea şi căderea în uitare a prozatoarelor noastre interbelice. Un interviu de Ema Stere

Spui la un moment dat că scriitoarele de care te-ai ocupat în carte sunt „biografii ale unor eşecuri exemplare”. De ce este Hortensia Papadat-Bengescu în acest grup?

Pe Hortensia n-aş fi avut cum s-o exclud dintr-o discuţie despre literatura feminină interbelică, ea figurează într-un capitol special, n-am aşezat-o alături de cele opt prozatoare uitate pe care le-am selectat eu. Pentru că ea chiar a reuşit să ajungă la vârf, printr-un miracol, poate.

Și Cella Serghi s-a reeditat copios...

S-a reeditat, dar ea a avut strict un succes de librărie, de public. E foarte citită şi azi şi chiar o regăsesc pe diferite site-uri pentru femei, pentru mămici – mai frecventez uneori site-uri de felul acesta din curiozitate – şi cred că s-a ajuns la a 15-a ediţie din Pânza de păianjen. Dar critica literară, încă din perioada interbelică, în anii de comunism, dar şi azi, o consideră o autoare minoră, o autoare de consum aproape.

Deci, când vorbeşti despre „eşecuriexemplare”, te referi la critică, de fapt...

Nu doar la critică, pentru că nu doar critica a făcut ca aceste autoare să fie mai puţin vizibile, ci chiar faptul că, în ciuda talentului lor literar, n-au avut tăria să continue la un moment dat un proiect început cu foarte mult succes. Poate că nici vremurile nu le-au ajutat, poate că nici structura de personalitate, dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că şi structura de personalitate a cuiva, a oricui, e determinată în mare măsură şi de contextul social, de lumea în care trăieşte... Lucrurile sunt, poate, până la urmă, complicate, la un moment dat am preferat să le simplific, pentru că riscam să intru în multe chestiuni care transgresau literatura şi literarul – în sociologie, în psihologie, în psihanaliză, m-am temut că n-am să ies niciodată din hăţişul ăsta.

Poate nici scriitoarele între ele n-au fost foarte generoase... Mă gândesc la cartea Ioanei Postelnicu din 1985, Seva din adâncuri. Ea făcea acolo un portret destul de crud al colegelor ei de cenaclu lovinescian.

E adevărat, şi aş mai adăuga un exemplu: Pe firul de păianjen al memoriei, cartea de confesiuni a Cellei Serghi. Într-adevăr, nu a existat o solidaritate de generaţie între prozatoarele noastre interbelice – din când în când mici prietenii, şi ele trădate... Interbelicele noastre sunt nişte solitare şi prieteniile lor literare sunt prietenii mai cu seamă într-un mediu masculin.

Mi s-a părut interesant că vorbeşti nu doar despre scriitoare, ci şi despre personajele feminine ale scriitorilor bărbaţi: pe de o parte, Doamna T, creată de Camil Petrescu, şi Ioana lui Anton Holban, având posibile modele reale şi, pe de altă parte, Adelele şi Otiliile din literatură. Cele din urmă par a fi supravieţuit mai bine, până la urmă...

Sigur, femeia ca personaj a supravieţuit mai mult decât femeia ca autor. Cu scepticismul meu, cred că şi în viitor afirmaţia va putea fi formulată fără foarte mari temeri de a greşi. Într-adevăr, figurile eterate ale literaturii – Adelele, Otiliile – sunt mult mai comode şi în viaţa de zi cu zi, şi în literatură. Pun mult mai puţine probleme, în fond, în jurul lor se creează şi o aură de mister a unei lumi vechi, apuse...

Dacă nu eşti superstiţioasă, ne spui ce scrii acum?

Nu sunt superstiţioasă. Până acum chiar nu mă hotărâsem, mă atrăgeau tot felul de lucruri. Acum m-am apucat să lucrez la un volum, nu ştiu cum se va numi, despre literatura deceniului de tranziţie la noi, despre literatura română a anilor ’90, dintr-o perspectivă nu doar estetică, ci de sociologia literaturii, de istoria mentalităţilor. Aş vrea să urmăresc în această carte şi dezbaterile ideologice purtate în mediile literare, dar şi, pe de altă parte, modul în care se reflectă aceste dezbateri – care au degenerat nu de puţine ori în conflicte – în literaturaultimelor două decenii, de la Revoluţia din 1989, Piaţa Universităţii, mineriade, până la Raportul Tismăneanu şi la ecourile lui....

Te referi și la scriitoare în această carte?

Da, ar fi câteva, dar despre cărţile lor ar trebui să scriu, totuşi, într-un altfel de volum, nu în acesta de care pomeneam, deoarece, cu unele excepţii, prozatoarele ultimilor ani par a întoarce, în mod programatic, spatele politicului...

Nume?

Doina Ruşti, Daniela Zeca, Tatiana Niculescu Bran, Corina Sabău, Florina Ilis, Ştefania Mihalache, Ana Maria Sandu...