"Arhipelagul insomniei" de António Lobo Antunes

Obiectele nici nu dorm, nici nu visează frumos. Se îngrămădesc, se aşază în jurul fiecărui cuvânt, fiecărui gest, precum o închisoare în care straniile personaje se mişcă spectral, contaminaţi de această încremenire.

Aşa că nu credibilitatea sau desfăşurarea evenimenţială contează, ci felul în care această lume este destructurată şi insolitată narativ. Nu există o realitate, ci variante psihice ale acesteia. Nu ştim dacă ceea ce se întâmplă are loc cu adevărat. Nici nu contează, pentru că, oricum, nu aceasta este miza romanului.

Subiectul cărţii devine însuşi limbajul care descrie anamorfotic acest spaţiu carceral. Fragmente de lume, fragmente de propoziţii, gesturi întrerupte plutesc în derivă în masa aparent informă a acestui roman – însă această dezordine faulknerian-beckettiană este aparentă, instituind o poetică a ambiguizării remarcabilă.

Arhipelagul insomniei este un roman profund experimental, un splendid exerciţiu de virtuozitate stilistică, cu o tehnică a construcţiei, a compoziţiei contrapunctice, desăvârşită.

Arhipelagul insomniei

António Lobo Antunes

Humanitas, 247 pag., 27 lei