1001 de zile sau Noua Şeherezadă

Devin, din cetăţeni, autorii unui roman extraordinar, Douăsprezece scaune – care a avut un succes răsunător. Urmează Viţelul de aur, cel puţin la fel de valoros. Apoi merg în America, se miră ce se miră, poate nu întâlnesc pe nimeni acolo, şi scriu un alt roman excelent, America fără etaje. Cu puţin înainte de a muri, Ilf adună ceea ce mai scriseseră împreună într-o carte masivă, 1001 de zile sau Noua Şeherezadă. Fără Ilf, Petrov nu mai poate „lite­raturiza” şi se hotărăşte să moară şi el, la câţiva ani, fără să-şi propună neapărat asta, însă uneori avioanele decid în locul nostru.

Acest panoptic carnavalesc, poate inhibant ca dimensiune, cuprinde: povestiri, comedii sonore, vodeviluri, (false) scenarii, schiţe. Numitorul comun îl constituie umorul savuros, ironia necruţătoare la adresa limbajului de lemn şi a structurii aberante a societăţii ruseşti interbelice, în care fiecare tovarăş pare că aparţine unei organizaţii, şi se simte împlinit sufletește numai în măsura în care este membru… nici nu contează unde. Încă din Antichitate, o sursă inepuizabilă a comicului a fost evidenţierea diferenţelor dintre aparenţă şi esenţă, dintre formă şi conţinut. Aici, această discrepanţă, falie capătă dimensiuni halucinante. Forma ajunge, diseminând, nu doar să se substituie conţinutului, dar să şi ironizeze ideea de conţinut. Această dictatură absolută a formei pare că şterge până şi memoria conţinutului.

Ilf şi Petrov creează o Rusie populată de oameni-fantoşe care duc o viaţă-fantoşă într-o lume-fantoşă. Totul pare atât de absurd, încât capătă un aer ireal. Iar comicul acesta furibund, total, devine parcă o meditaţie elegiacă la, cum altfel, condiţia umană. Întâmplările narate par că se înscriu în zona excepţionalului, însă nu sunt decât derizorii. Personajele sunt fie tâmpite de-a dreptul, fie „maeştri ai combinaţiilor” – manipulatori, creatori de iluzii prin forţa oratoriei, al căror singur scop este înşelarea sau extorcarea celuilalt. 1001 de zile… debordează de umor; e o carte suspect de „veselă”. Ca o piesă de teatru în care cele mai comice personaje joacă într-o tragedie, fără a şti şi fără a mai putea spera nimic.