Vilaro.ro – primul magazin Erwin Müller din România
Vilaro Design a lansat primul magazin online din România. Portofoliul de produse Erwin Müller, atent selecţionate de o echipă de profesionişti, este de o calitate excepţională, tipic germană.
Primul magazin online cuprinde o gamă extrem de variată de produse oferite clienţilor săi: decoraţiuni de casă – lenjerii de pat, perne, saltele, prosoape, covoraşe de baie –, dar şi îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi – halate de baie, lenjerii de corp, pijamale – şi o gamă largă de articole de casă şi de grădină. Pe lângă brandurile consacrate pe care le veţi găsi în magazin, Adidas, Esprit, S-Oliver, Bugatti, Joop, veţi găsi, de asemenea, şi marca proprie pentru îmbrăcăminte de femei LaritaM, un brand foarte cunoscut pe piaţa germană, cu produse de înaltă calitate, o premieră pe piaţa românească, în exclusivitate numai pe www.vilaro.ro. Livrarea produselor se face oriunde în România, iar clienţii pot comanda online sau telefonic, 7 zile din 7, din orice regiune a ţării. Pentru comenzile mai mari de 400 de lei, transportul este gratuit. Cadourile şi promoţiile îşi aşteaptă zilnic curioşii pe site-ul www.vilaro.ro sau pe pagina oficială de Facebook. Există o bază de date cu peste 1.100 de produse cu până la 80% reducere.
Compania Erwin Müller a fost fondată acum 60 de ani, în 1951. Născută din talentul şi pasiunea unui priceput croitor, ideea s-a moştenit din generaţie în generaţie, dezvoltându-se permanent. Astăzi, brandul are un portofoliu de peste 80.000 de produse, este cel mai mare jucător de profil din Germania şi unul dintre cei mai mari jucători din piaţa europeană de online, cu reprezentanţe în ţări ca Austria, Elveţia, Belgia, Franţa, Italia, Olanda, Suedia şi, acum, România.
„România a fost întotdeauna o ţintă în planurile de expansiune ale companiei, datorită populaţiei sale tinere şi economiei emergente. Sunt încrezător în faptul că Erwin Müller se va bucura de succes pe piaţa românească. Planurile noastre de dezvoltare au început cu acest magazin, fiind urmate în această toamnă de lansarea a încă două noi magazine, Baby Butt şi Kinder Butt, aparţinând aceluiaşi retailer. Acestea cuprind articole pentru bebeluşi (0-3 ani) şi copii (4-14 ani), mai exact o gamă foarte variată de cărucioare, jucării de interior şi exterior, accesorii pentru grădiniţă şi şcoală, mobilier pentru camera şi baia copilului, biciclete, scaune pentru maşină, haine, produse de puericultură mică, haine pentru gravide, aparatură medicală, cosmetice şi alte accesorii”, spun reprezentanții companiei.