expozitii bucuresti
ŞtiriRăzboiul împotriva ţărănimii – expoziţie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Vineri, 21 decembrie, de la ora 17:00, în Sala Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va avea loc vernisajul expoziţiei „Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)”.
ArtăExpoziție: km.0 în Tranzit.ro
Un nou spaţiu de expunere şi expresie critică a artei contemporane a fost deschis lunile acestea. Zic „spaţiu” pentru că Tranzit.ro a mai avut câteva activităţi până acum, la Cluj şi la Iaşi, în bună tradiţie cu omoloagele aceleiaşi platforme din Austria, Cehia, Ungaria sau Slovacia.
ArtăExpoziție: Goya, cronicar de război
Expoziţia Dezastrele războiului de la Muzeul Naţional de Artă a României, organizată de Institutul Cervantes, vernisată la 29 noiembrie, e fără doar şi poate un must-go în peisajul evenimentelor culturale şi artistice bucureştene.
ŞtiriCentrul Vechi al Bucureştiului, împodobit ECO
Proiectul educaţional eCo-lecţia de artă, un traseu cultural în Centrul Vechi cu lucrări de artă realizate din deşeuri reciclabile, a fost iniţiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România, şi UNArte.
OraşAfter-hours. După Sărbători
Sărbătorile sunt pentru zile liniștite în familie sau nopți la gura sobei, la un pahar de vin. Oricum, sunt prea puține locuri deschise în această perioadă. Dar dacă, după atâta tihnă, vreți să ieșiți în oraș? BeWhere! vă propune câteva repere pentru aceste zile molcome.
OraşExpoziţie de bandă desenată
Galateca, galerie de C’arte şi Cooltura, propune expoziţia „Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri”.
ŞtiriExpoziţie nouă la Salonul de proiecte
În perioada 13 decembrie 2012-3 februarie 2013, la Salonul de proiecte va avea loc expoziţia „Ceea ce distrugem şi celebrăm în acelaşi timp”, vernisajul fiind programat pe 13 decembrie, ora 19:00.
ŞtiriCe povesteşte portul popular românesc – expoziţie la Muzeul Satului
Astăzi, de la ora 16:00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Ce povesteşte portul popular românesc”, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
ŞtiriBing. Magia jucăriilor – expoziţie la Muzeul Naţional de Istorie
Expoziţia „Bing. Magia jucăriilor” cuprinde jucării de colecţie din perioada 1895-1930, piese din patrimoniul Asociaţiei Colecţionarilor de Jucării Vechi.
ŞtiriGalerie de artă la Europa Royale Hotel
Hotelul Europa Royale din Centrul Vechi al Bucureştiului va avea şi o galerie de artă care va găzdui lucrările unor artişti contemporani.
ŞtiriGoya, cronicarul tuturor războaielor – expoziţie la MNAR
Pe 29 noiembrie, de la ora 18:00, este programat vernisajul expoziţiei „Goya, cronicarul tuturor războaielor. Dezastrele şi fotografia de război”, la Muzeul Naţional de Artă al României.
ŞtiriSalonul Naţional de Artă Decorativă, din 27 noiembrie la Muzeul Cotroceni
Marţi, 27 noiembrie, de la ora 18:00, în Spaţiile Cantacuzine ale Muzeului Cotroceni are loc vernisajul celei de-a XIII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă Cotroceni 2012.
ŞtiriExponatul lunii, expoziţie la Muzeul de Istorie
Vernisajul micro-expoziţiei “Tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale”, din cadrul proiectului „Exponatul lunii”, va avea loc vineri, 16 noiembrie de la ora 12:00.
ŞtiriDesign românesc de produs – expoziţii până pe 2 decembrie
Bucharest Design Center a inaugurat în această săptămână campania „design românesc de produs”, iar zeci de obiecte create de designerii români sunt expuse pentru public.
Evenimentul luniiMitul național. Contribuția artelor la definirea identității românești (1830-1930)
Muzeul Național de Artă al României găzduiește până pe 13 februarie 2013 un eveniment colosal, cum n-am mai avut de multă vreme.
ArtăArtistul și Puterea: „rezistență prin pictură”?
600 de opere de artă (adică tablouri) semnate de peste 300 de artiști: e vorba de expoziția Artistul și Puterea, care se vrea, probabil, grandioasă și parcă și reușește, cel puțin la nivelul cantității, chiar dacă nu știu dacă ăsta e neapărat un lucru bun.
ŞtiriProgramul Centrului Ceh în perioada 8-15 noiembrie
Centrul Ceh programează în următoarea săptămână proiecţii de filme, spectacole şi expoziţii.
ŞtiriCeramics Now Exhibition @ Galeria Galateea
Vernisajul celei de a treia ediţii a Ceramis Now Exhibition va avea loc joi, 8 noiembrie, de la ora 18:00.
ŞtiriZiua Morţilor în Mexic – expoziţie la MŢR
Joi, 1 noiembrie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, are loc vernisajul expoziţiei Ziua Morţilor în Mexic, deschisă de Ambasada Mexicului în România.
ŞtiriRecuperarea modelelor străbune – expoziţie la MŢR
Marţi, 23 octombrie, la ora 17:00, este programat vernisajul expoziţiei „Recuperarea modelelor străbune”, în Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.