RE:MADE

...  eternă regenerare de post-uri, adică în postindustrial, în postspectacol, postmedia, postconsum ş.a.m.d. Și-atunci ne întoarcem încă o dată, etern, la celebra şi inepuizabila întrebare leninistă: ce e de făcut? La această întrebare a încercat să răspundă şi expoziţia RE:MADE. Reinterpretări critice contemporane, sub bagheta curatorială a Nathaliei Hénon şi a lui Jean-François Rettig, întâi la Centrul Pompidou în 2010, iar acum la MNAC.

E vorba dspre opt instalaţii media (video, multimedia, net art), într-o nouă tentativă de a rediscuta concepte vitale pentru o societate aflată în declin cultural şi politic, cum este cea occidentală: ce mai înseamnă să fii critic, să reinterpretezi, să rechestionezi, să nu accepţi nimic de-a gata, să faci totul din nou, de la capăt. Evident, un deziderat postdadaist onorabil, însă care îşi pierde scopul pe drum, cum este lucrarea Dadamater a lui Christophe Bruno. Mai interesante sunt videoinstalaţiile grupului RYbN, mergând la rădăcina softwa­reu­rilor care ne programează destinul la Bursă. Ori slideshow-urile electronice ale lui Tony Cokes: simple, directe şi la obiect, comportând o tărie ingenuă.

Cu toate acestea, expoziţia are în sine ceva involuntar autoironic. Se înţelege că acel „re:made” din titlu se referă la Duchamp, adică primit de-a gata, gata fă­cut, gata găsit, gata ingurgitat. Tot aşa este şi expoziţia aceasta pentru MNAC, un ready-made puternic în sine, dar destabilizator pen­tru instituţie, întrucât ne determină să ne întrebăm: când vom vedea la MNAC şi expoziţii originale, nepreluate de-a gata de la alţii, pe banii lor?