Ofensiva ceramicii contemporane

Căci de la Ghilgameş încoace, ceramicii nu i s-a întâmplat nimic istoric cu adevărat zguduitor, rămânând la fel de mesopotamiană ca şi la origini. N-a ţinut de monolit ecvestru pentru niciun voievod, nu s-a dedat la culori şi pasteluri pentru niciun Stalin, n-a mânjit de celuloid niciun Mao, a stat tihnită pe mileu, deasupra televizorului sau în servantă. Aşa se face că astăzi, când spui ceramică, chiar şi în medii ceva mai plurisilabice, spui tot vază frumos încondeiată şi ulcică agrestă cu arome retro.

Împotriva acestui clişeu pare că se îndreaptă expoziţia internaţională Ceramics Now de la Galeria Galateea, succedând Forma minimală de luna trecută a conceptualului Nicolae Moldovan, şi itinerând iniţiativa revistei omonime din Cluj, ce tocmai a finisat aceeaşi expoziţie la Fabrica de Pensule. Internaţionalei someşene li s-au mai alăturat şi ceramiştii bucureşteni, prefigurând astfel, acum, un desant postcomunist al ceramicii actuale din 9 mări şi 9 ţări. Ceea ce predomină de la un capăt la celălalt al expoziţiei este demersul alert de recuperare a umanului. Transformat încă din anii ’80 din forţă în resursă, adică din mână de lucru în resursă umană, adică din valoare în sine în valoare de schimb, umanul se aciuează acut în expresia ceramică strigându-şi dreptul la reabilitare.

Chiar şi atunci când lucrările par să eşueze în decorativ, dar într-un fals decorativ, cum sunt cele ale coreeanului Chang Hyun Bang sau ale italiencei Antonella Cimatti, decorativismul lor se dovedeşte a fi, până la urmă, unul postuman. Porcul alb cu petale albastre căţărat pe paralelipipedele negre se vrea a fi, poate, metafora triumfului animalului asupra zgârie-norilor de sticlă reflectorizantă, după cum farfuriile americancei Connie Norman sunt farfurii doar pentru a repeta în cerc, pe margine, ca o incantaţie „Venus Status Firmitatas Utilitatus”.