Jurnal de călătorie: Farid Fairuz

Până în 14 octombrie, lucrările sale pot fi văzute în expoziția Secret Universe III, găzduită de Hamburger Bahnhof – Museum for Contemporary Art din Berlin, curatori Claudia Dichter și Udo Kittelmann.

În 1993, o tipă inspirată și plină de fler pe nume Marion Harris, dealer de artă și antichități din New York, găsește într-un târg niște cutii în care se aflau păpuși și bucăți de păpuși, împreună cu foarte multe fotografii vechi. Toate fuseseră aruncate din casa unui bărbat pe nume Morton Bartlett după moartea sa. Bartlett era un fost student la Harvard care-și abandonase studiile după doi ani pentru a lucra ca fotograf independent și designer grafic. A trecut prin experiența de a vinde mobilă și a lucrat într-o benzinărie, nu înainte de a-și servi patria în Primul Război Mondial. Nu se știa mai nimic despre el.

Marion Harris, curioasă din fire, n-a stat mult pe gânduri. A cumpărat tot. A ajuns acasă cu mai multe cutii de lemn aruncate dintr-o casă din partea de sud a Bostonului și a realizat că se afla în fața unei colecții splendide de 15 păpuși de ghips realizate fidel, la o scară mai mică decât cea reală. Trei dintre ele înfățișau un băiețel cam de 8 ani, iar celelalte păreau fete cu vârste între 8 și 16 ani. Păpușile erau îmbrăcate cu haine croite și cusute foarte atent pe măsura lor. Fotografiile ce le însoțeau erau singurul indiciu că sunt făcute de cineva profesionist, un fel de regizor atent la detalii și meticulos în alegerea scenelor și ipostazelor din viața de zi cu zi în care erau înfățișate păpușile. În unele dintre imagini apăreau păpuși de sex feminin complet dezbrăcate, sfârcuri împingând ușor tricouri violet, obraji plânși și fustițe ridicate cochet. Adierea de primăvară care părea să bată peste tot felul de făpturi inocente a dat naștere la tot felul de suspiciuni și acuze.

Cu timpul, păpușile au devenit adevărate vedete ale artei așa-zis periferice, iar Bartlett a fost luat drept un geniu autodidact. Studiase de unul singur anatomia și istoria costumelor, s-a perfecționat în croit și cusut, își realiza singur perucile miniaturale sofisticate, iar sculptura în ghips devenise pentru Bartlett o adevărată pasiune obsesivă, insistând să lucreze câte un an pentru fiecare păpușă în parte.

Până în 1992 când s-a stins din viață niciuna dintre lucrările sale create între 1936 și 1963 n-a fost vreodată expusă, iar Bartlett nici măcar nu era cunoscut. Un singur articol apărut în 1963 cu acordul lui Bartlett a scos la lumină lumea specială în care plonjase, iar atenția de care s-a bucurat l-a făcut pe Bartlett să împacheteze fiecare păpușă în parte într-o cutie distinctă de lemn și să le ascundă pe toate pentru a rămâne nevăzute următorii 30 de ani. Astăzi, fotografiile și lucrările sale sunt căutate de către colecționari și muzee fiind considerate captivante, fascinante și seducătoare. Păpușile sale delicate și enervant misterioase tachinează privirea. Mai mult, Bartlett nu a folosit fotografia pentru a-și documenta travaliul creator, ci imaginile sunt lucrări în sine în care făpturile cu chipuri fragile creează personaje cinematografice și dau naștere la povești.

Gândirea comună și dorința de etichetare ale celor care au intrat de-a lungul timpului în contact cu opera sa i-au creionat lui Morton Bartlett un profil trivial, fondat pe baza informațiilor sumare existente: un tip profund excentric, burlac retras care a lucrat în secret, ascuns la umbra dorințelor sale mai puțin firești, pe care le-a sublimat în statuetele fragile. Adevărul nu-l cunoaște nimeni, dar interviurile cu prietenii ne redau o imagine lipsită de senzațional. Bartlett se întâlnea cu femei și nu a avut niciodată un model după care să-și creeze păpușile, cu atît mai puțin vreun copil care să-i calce pragul. Își lua informația pentru detaliile anatomice atât de realist prezentate în unele din lucrările sale din fișe medicale pe care le studia minuțios. Unii teoreticieni afirmă că Bartlett și-a creat păpușile ca un fel de surogat pentru familia pierdută la 8 ani când a fost înfiat. Deși anumite priviri critice văd în Bartlett un caz antisocial de natură psiho-sexuală deviantă, cu alte cuvinte, un pedofil, tonul dulce amărui al lucrărilor sale sensibile ne invită să descoperim un univers foarte fragil, plin de delicatețe si tandrețe.

Oricât ar părea de straniu astăzi pentru lumea artelor contemporane plină de lucrări radicale și controversate, finețea, inocența și candoarea din lucrările lui Bartlett taie ca un bisturiu crusta acidă și cinică a realităților care ne înconjoară. Din toate lucrările văzute în muzeele vizitate în această vară la Berlin, pe lângă colecția de artă islamică din Muzeul Pergamon, expoziția Secret Universe III găzduită de Hamburger Bahnhof – Museum for Contemporary Art din Berlin e singura care încă mă bântuie.

(Traducere și adaptare: Farid Fairuz)