Expoziţie foto Petruţ Călinescu - "Mândrie şi beton", la Muzeul Ţăranului Român
Marţi, 29 noiembrie, de la ora 19:00, în sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român va avea loc vernisajul expoziţiei foto "Mândrie şi beton" a fotojurnalistului Petruţ Călinescu.
Fotografiile sunt rezultatul documentării, timp de un an de zile, a transformărilor petrecute în satele tradiţionale din Maramureş şi Ţara Oaşului, în urma masivei migraţii a forţei de muncă în străinătate. Documentarea urmăreşte viaţa cotidiană a comunităţii oşeneşti şi maramureşene care munceşte în Paris.
"Mândrie şi beton" este o expoziţie foto despre tranziţia satului tradiţional de la casa fără niciun cui la o vilă fără nicio şipcă de lemn şi despre dualitatea celor care trăiesc la Paris o viaţă de privaţiuni şi sacrificii, în timp ce acasă afişează prosperitate şi lux.
"Suntem blestemaţi să băgăm banii în betoane. Aşa suntem noi, dacă vecinul are casă cu trei etaje, eu trebuie să-mi fac cu patru", spune un tânăr din satul Certeze, care de opt ani lucrează ca betonier în Paris.
Petruţ Călinescu este un fotograf român independent, licenţiat în Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar în prezent este reprezentat de agenţia londoneză Panos Pictures.
Cu această ocazie se va lansa şi numărul 16 al revistei de antropologie Martor, dedicat noilor forme de succes şi reuşită în configuraţia lor contemporană.
Între orele 16:30-19:00, la Clubul Ţăranului, va avea loc prima ediţie din această toamnă a Conferinţelor de la Şosea, iar subiectul de discuţie va fi "Casa de acasă. Cultura materială şi locuire în satul românesc actual".