Daily Reports. Artă video din Israel

Sincer, n-am înțeles nimic din expoziția Daily Reports. Artă video din Israel vernisată luna aceasta la MNAC și curatoriată de Carmen Iovițu. Ca și în cazul celeilalte expoziții clopoțitoare, RE:MADE, de lunile trecute, m-am lăsat sedus de numele sonore de pe afiș. La RE:MADE apăreau JoDi, Nathalie Hénon, Jean-François Rettig, artiști: Christophe Bruno, Tony Cokes, Joan Leandre, RYbN, Manuel Saiz, Alexander Schellow, Ubermorgen.com, adică numele grele din branșa net art-ului contemporan, iar acum, și mai și, ditamai Yael Bartana, Orit Ishay, Hilla Ben Ari, Keren Yeala Golan sau Efrat Shvily amenință să ne spargă retina cu lucrările lor video.

Sigur că luate individual, Trembling Time (2001) ori Profile (2000) ale Yaelei Bartana, Down și Dusk (2001) ale Hillei Ben Ari sau celelalte, au același efect, acum ca și în anii 2000 când au fost create: adică tulburătoare estetic și ideologic pătrunzătoare, într-un cuvânt, critice, deși între timp am trecut printr-o ascensiune economică fără precedent, printr-o criza la fel de economică și la fel de fără precedent, prin câteva războaie și mai multe revoluții și primăveri memorabile. Însă narațiunea curatorială seamănă, mai degrabă, cu un catren cu rimă împerecheată, nici măcar haiku sau haiga. Evident, avem clashuri între Occident și Orient, cu tot ce presupun aceste constructe moderne; bineînțeles, documentarea antropologică sau etnografică, dacă vreți, ne va reaminti de meandrele lumii contemporane; e clar că, în fine, lucrările video vin cu o realitate estetică și conceptuală din Israel, care seamănă pe alocuri cu ce se întâmplă în România, însă pentru a fraza aceste generalități ajunge un search pe Google, nu e nevoie de un etaj întreg într-un muzeu național de artă contemporană.

Prin urmare, dacă vreți să vedeți lucrări de Yael Bartana sau Efrat Shvily, mergeți la MNAC, dacă însă căutați expoziții noi, originale, n-are sens. Discursul expozițional nu chestionează nimic, nu intrigă și nu-și propune nimic, prin urmare nu reușește să demonstreze nimic, deși, repet, materialul brut copleșește prin profunzime.