Arta și măiestria Chinei, în expoziție la MȚR
Umbrelele, evantaiele și broderiile artei populare chinezești sunt adunate într-o expoziție la București. Vernisajul are loc luni, 17 octombrie, la ora 17.00, în Sala Irina Nicolau a Muzeului Țăranului Român și va rămâne deschisă până în 13 noiembrie
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu evantaiele asiatice, cele mai populare sunt cele pliabile. Confecționate de obicei din materiale prețioase, delicatele obiecte pot fi din hârtie, lemn de santal și din os.
Umbrelele din Hangzhou, care combină practicul cu valorile artistice, ocupă un loc special în arta populară chinezească. Spitele umbrelei sunt făcute din bambusul cel mai fin, așa încât, atunci când este închisă, aceast elegant accesoriu arată ca un bambus.
Acoperișul umbrelei este de obicei fabricat din hârtie, dantelă sau mătase. O a treia secțiune a expoziției este alcătuită din broderii felurite, aceastea reprezentând vreme îndelungată una dintre cele mai importante fațete ale artei populare și a meștesugurilor din China.
Deși a fost practicată în toată țara cele mai faimoase lucrări provin din orașul Suzhou și din provincia Changsha. Broderia ca artă populară are caracteristici distincte corespunzătoare fiecărei localități in care a fost creată.
Expunerea este realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze în România și marchează celebrarea Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze și 62 de ani de relații diplomatice româno-chineze.