Anca Benera & Arnold Estefan: finaliștii Premiului Henkel pentru artă contemporană

Am profitat de ocazie pentru a discuta cu ei despre munca lor și despre instituția premiilor artistice din România.

BIO: Anca Benera & Arnold Estefan – artiști și cofondatori ai Centrului de Introspecție Vizuală din București. De origine ucraineano-italiană (Anca Benera) sau maghiară (Arnold Estefan), artiștii chestionează în lucrările lor problematicile identitare în context național și conceptul de identitate națională. Lucrări și proiecte recente: curated by_Vienna 2012: art or life: aesthetics and biopolitics (2012), dOCUMENTA (13) cu proiectul Winning Hearts and Minds, Kassel (2012), Intense Proximity, La Triennale, Palais de Tokyo, Paris (2012) și Camden Arts Centre, London (2011).

Dragă Anca, dragă Arnold, v-ați aflat printre finaliștii Premiului Henkel pentru artă contemporană. Ce v-a determinat să candidați pentru acest concurs?

Lipsa susținerii publice pentru cultura contemporană în general, faptul că mereu trebuie să ne autofinanțăm lucrările, iar șansa de a avea un solo show la Mumok nu era de ignorat.  Această poziție de finalist nu te face mai bun sau mai slab față de ce erai deja, dar cu siguranță te face mai vizibil. Uneori un premiu / o nominalizare te ajută să diseminezi mai uşor „mesajul” muncii tale, care de multe ori rămâne blocat într-un cerc restrâns.

Cu ce proiect artistic ați participat în concurs?

Am participat cu trei proiecte: Pacta sunt servanda, The Equitable Principle şi Matter & History.

Pacta sunt servanda constă într-o citire simultană – în română și maghiară – a unor capitole ce constituie sursele disputelor teritoriale şi interetnice, confruntând mereu cele două (di)versiuni oficiale preluate din manualele școlare referitoare la Revoluția de la 1848, Tratatul de la Trianon (1920) și Dictatul de la Viena (1940). Ultimul capitol, care lipsește din manualele de istorie, este conflictul interetnic de la Tîrgu Mureș din martie 1990 intitulat Martie Negru. Pe acesta îl performăm de fiecare dată live, citind simultan articole din presa română și cea maghiară a vremii.

Citite în același timp, cele două versiuni se anulează reciproc. Intenția lucrării e să problematizeze disensiunile etnice, tensiunile dintre majoritate şi minoritate, națiune și limbă, propunând o sensibilitate postnațională de reimaginare identitară – nu atât în opoziție cu identitatea națională, cât mai ales una care să ducă la un sentiment mai complex, stratificat şi dinamic de apartenență. O altă dimensiune a lucrării atinge problematica scrierii și ficționalizării istoriei – un domeniu încărcat ideologic și remodelat periodic în funcție de agenda politică mereu în schimbare.

The Equitable Principlepune în discuțieun episod din istoria recentă a României – disputa în jurul granițelor maritime dintre România și Ucraina stabilite în 2009 de Curtea Internațională de Justiţie de la Haga. Lucrarea este o reîmpărțire a teritoriilor câștigate, dar și a celor pierdute la acest proces. Componenta video a proiectului documentează un performance pe malul Mării Negre înghețate din care decupăm 0,509m² de gheață – suprafață ce ar reveni unui singur cetățean român, rezultată din împărțirea suprafeței maritime câștigate la numărul locuitorilor României. A doua parte a lucrării se referă la Insula Șerpilor – după aceeași metodă, împărțim suprafața insulei la populația României și obținem 0,892 cm² de pamânt per capita. Demersul nostru are o latură importantă de investigație jurnalistică și cartografică, inclusă în cadrul unei instalații minimalist-geometrice care cuprinde și arhiva documentară a procesului de la Haga, disponibilă publicului. Lucrarea nuanțează pozițiile și contradicțiile legate de acest teritoriu minuscul și evidențiază nu doar efemeritatea acestei victorii diplomatice, dar și interpretările multiple ce concurează spre a constitui faptul istoric.

Matter & History / Materie şi Istorie este rezultatul a doi ani de cercetare, un proiect mai amplu ce cuprinde mai multe lucrări reunite sub acelaşi titlu. Documentează în formatul unei cărți (Materie şi Istorie. Monumentul public şi distopiile lui) starea de excepţie în care monumentul public există, chestionând cum anume şi de ce supravieţuiesc reprezentările în spaţiul public, urmărind raportul complex dintre materie şi simbol, dintre ordinea politică și cea istorică, dintre discurs şi imagine. Publicația reuneşte o serie de studii de caz ce punctează cronologic condițiile culturale și sociale care au declanșat la un moment dat ridicarea unui monument sau a unei sculpturi publice. Alături de aceste studii de caz este inclusă o propunere de monument și o serie de ghidaje fictive ale monumentelor publice înlăturate din spaţiul public, invizibile – descrise ca și când ele ar exista acolo, pe fostele lor amplasamente. O continuare firească a proiectului ar fi să inversăm perspectiva și să vorbim despre cele existente astăzi în București, în special cele recent inaugurate, ca despre niște ruine, ca și când n-ar exista.

De ce tocmai aceste proiecte? Sunt cele mai recente sau e și un statement contextual?

Toate cele trei proiecte sunt realizate în ultimii ani şi se bazează pe o cercetare a istoriei recente. Sunt formule personale, niște pseudosoluții ale unor subiecte greu de negociat cu sfera politicului. Sunt probleme actuale marginalizate sau prost înțelese de publicul larg căzut în capcana indiferenței sau a aparatului de propagandă economico-politic și mediatic. 

Cum vi se par proiectele celorlalți finaliști?

Sunt artiști foarte buni. Selecţia juriului seamănă mai degrabă cu un proiect curatorial. De aceea noi credem că ar fi făcut mai mult sens o expoziție de grup cu finaliștii premiului.

Cum arată instituția premiilor pentru artă din România?

Este încă neînființată, nu știm cum arată și probabil nici n-o să aflăm prea curând. Henkel Art Award este o inițiativă austriacă pentru Europa Centrală şi de Est, care ne include şi pe noi geografic și este lăudabil profesionalismul cu care este organizat acest premiu la nivel local.

Ce opțiuni are astăzi un artist contemporan?

Să reziste! Din păcate astăzi în România nu sunt prea multe variante: să predai pe bani puțini, să te scufunzi în mocirla comercialului și să depinzi de o galerie care „te vinde”, să ai o slujbă decentă și „să faci artă” când ai timp, sau să renunți pur și simplu.

Una dintre lucrările noastre recente prezentate acum în cadrul proiectului curated by_vienna 2012: art or life, aesthetics and biopolitics vorbeşte despre această condiție a artistului care este nevoit să-și gasească un job pentru a se autosusține. În cazul nostru, asta implică diverse joburi la care lucrăm pe computer. Pe durata expoziției am înregistrat, prin intermediul unui soft, traseul pe ecran al cursorului în timp ce lucram. Mișcarea descrisă de cursor arată ca un desen abstract. Pe durata expoziției am trimis prin e-mail în fecare zi câte un nou desen, alcătuind în final un calendar, o radiografie a muncii noastre non-artistice. Titlul lucrării este I work, therefore I am not / Muncesc, deci nu exist.