Muzeul Satului

Înfiinţat în 1936, din iniţiativa prof. Dimitrie Gusti, şeful Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti, şi ca urmaare a cercetărilor interdisciplinare efectuate în perioada 1925-1935 de către echipierii Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Muzeul Satului Românesc, titulatura iniţială a instituţiei, reprezintă materializarea, sub formă de sat-sinteză, a teoriei gustiene privitoare la legătura permanentă care se stabileşte între „cunoaştere” şi „acţiune” ca resort dinamic al vieţii din comunităţile umane.

Desfăşurat iniţial pe o suprafaţă de 4,5 ha de teren, situat pe malul lacului Herăstrău, Muzeul a devenit imediat cunoscut în ţară şi peste hotare prin faptul că prezenta, în mod original,  gospodării întregi cuprinzând casa de locuit şi acareturile aferente, instalaţii tehnice ţărăneşti, biserici, alte construcţii cu destinaţie publică, în total peste 50 de construcţii demontate din zonele lor de origine şi remontate în muzeu de echipe de meşteri specializaţi, aduşi la Bucureşti în acest scop din zonele de origine a monumentelor.

După 1948, suprafaţa muzeului a fost extinsă la 8,5 ha de teren, au fost depistate şi transferate noi obiective, în special din ţinuturile Moldovei şi Dobrogei, iar, după 1990, Primăria Municipiului Bucureşti a mai cedat muzeului încă o suprafaţă de 3,5 ha, care urmează să fie amenajată, cu respectarea principiilor muzeotehnice specifice expunerii patrimoniului monumental în aer liber.

Principiile organizării în spaţiul expoziţional sunt următoarele:
1. Autenticitatea, în sensul că toate exponatele, construcţiile şi piesele care intră în componenţa interioarelor, sunt originale;
2. Succesiunea exponatelor respectă succesiunea regiunilor istorice ale României, în aşa fel că vizita în muzeu debutează cu construcţii specifice zonelor de nord ale Transilvaniei şi se termină cu gospodării tradiţionale din nordul Moldovei, deci un tur complet al ţării, dând posibilitate vizitatorului să compare arhitectura tradiţională românească în ceea ce priveşte realizarea estetică, tehnicile şi materialele de construcţie utilizate de localnici