Uniunea Elenă

Pentru apărarea şi păstrarea identităţii naţionale elene, Uniunea promovează, în România şi străinătate, drepturile şi interesele membrilor asociaţi la comunităţile teritoriale, astfel încât aceştia să-şi poată exercita liber voinţa sub semnul democraţiei, într-o unitate deplină şi liber consimţită a Uniunii şi respectiv a comunităţilor ei.

Scopurile Uniunii sunt reglementate detaliat în Programul Uniunii şi respectiv al comunităţilor şi în regulamentele acestora.

Comunitatea Elenă din Iaşi s-a înfiinţat sub forma actuală de organizare având ca principal ţel continuarea tradiţiilor de ordin cultural şi istoric ale etniei elene şi ale spiritualităţii acesteia. Tânăra generaţie de origine greacă este formată în spiritul mândriei faţă de apartenenţa la un popor care a deschis de milenii orizontul culturii, al ştiinţei, filosofiei, dăruindu-l întregii lumi, popor care, la un moment dat, şi-a intersectat destinul istoric cu cel al României într-un mod decisiv şi ireversibil.

Elementul Elen a fost prezent în Constanţa şi în Dobrogea neîntrerupt încă din epoca precreştină. Continuitatea prezenţei grecilor este atestată de diverse înscrisuri şi cronici. Este fără îndoială că Dobrogea creştinată a avut legături strânse cu Constantinopolul, pe care, foarte probabil, l-a copiat.

Epoca genoveză a Constanţei evocă legăturile comerciale cu grecii din Pont. La 1821 negustorii greci din Constanţa dispun îndeajuns de mijloace materiale spre a-şi ajuta confraţii în luptă pentru neatârnarea patriei. Ei sunt conduşi în acea epocă de o "Demogherontie".

Comunitatea Elenă Braşov îşi doreşte ca, prin membrii săi de toate vârstele, să ducă mai departe valorile culturale, istorice şi artistice ale impresionantei civilizaţii greceşti, să realizeze un dialog între vechi şi nou, având ca finalitate expresia frumuseţii şi bogăţia diversităţii. Mai ales în această perioadă când iluzia globalizării atrage omenirea în mrejele sale, este cu atât mai important ca fiecare să ştie de unde provine, care îi sunt rădăcinile, pentru că, nu-i aşa, fără trecut (bine cunoscut şi asumat), nu există viitor, totul năruindu-se treptat sub plapuma ignoranţei.