Institutul Francez

Ca și celelalte 150 de institute sau centre culturale franceze care există în lume la ora actuală și care sunt subvenționate de Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Francez din București își desfășoară activitățile în concordanță cu două misiuni principale: predarea limbii franceze orientată spre un public diferit de cel școlar și difuzarea culturii și creației artistice franceze în cooperare cu partenerii culturali din țara de reședință.

Astfel, pentru a îndeplini aceste misiuni, Institutul francez din București propune:

 Un centru de resurse care oferă la sediul său, pe Bd. Dacia, la nr. 77, servicii tuturor categoriilor de public, dar cu precădere publicului român: cursuri de franceză generală și specializată, mediatecă, cinematograf, librărie-cafenea și spațiul Campus-France.

O platformă de realizare și de difuzare a activităților artistice și culturale în parteneriat cu actorii culturali locali (instituții, festivaluri, asociații).

Spațiu de întâlniri și de evenimente culturale in situ : expoziții, întâlniri literare, conferințe, concerte.

Institutul Francez din Bucureşti este unul dintre cele mai importante institute culturale străine din capitala României.

La originea creării sale, se află marele istoric de artă Henri Focillon, care a fost însufleţit de pasiunea pentru România şi de prietenia care l-a legat de profesorul George Oprescu; ulterior, Institutul, creat după modelul Şcolilor Franceze de la Atena şi Roma, a fost integrat serviciilor Ambasadei Franţei în România.

Inaugurat în anul 1924, în prezenţa Regelui Carol al II lea şi a Prinţului Moştenitor, Institutul Francez de Înalte Studii din România cum a fost denumit iniţial, a fost instalat abia în anul 1936 în sediul actual, situat pe Bd. Dacia la nr. 77, într-un imobil construit între anii 1909-1910 de arhitectul O. Maugsch, pe care Statul Francez l-a cumpărat de la familia Olănescu.

Printre personalităţile care au contribuit la strălucirea Institutului se numără iluştrii Paul Henry, primul său director (1925-1932), Alphonse Dupront (1932-1940), Jean Mouton (1940-1946) şi Roland Barthes care a îndeplinit funcţiile de Ataşat Cultural şi Bibliotecar al Institutului Francez din Bucureşti(1947-1949).

Adevărat simbol al deschiderii culturale, Institutul - ultimul bastion al culturii franceze în România la acea epocă, a fost închis în 1948, o dată cu sosirea la putere a comuniştilor şi a fost redeschis abia în 1970, într-o perioadă de destindere politică.