Centrul Cultural Spaniol Cervantes
Institutul Cervantes este o instituție creată de Spania în anul 1991 cu scopul de a promova și preda limba spaniolă și de a difuza cultura Spaniei și a țărilor vorbitoare de limbă spaniolă.
Sediul central al instituţiei se află la Madrid şi la Alcalá de Henares (Madrid), oraşul unde s-a născut scriitorul Miguel de Cervantes.
Institutul Cervantes este prezent pe patru continente cu peste 40 de centre, între care se remarcă Institutul Cervantes din Bucureşti deschis oficial în ianuarie 1995.
Instituţia noastră se ocupă de asemenea de:
· Organizarea examenelor pentru obţinerea Diplomei de Spaniolă ca Limbă Străină (DELE), precum şi de trimiterea certificatelor şi diplomelor oficiale participanţilor la cursurile noastre
· Organizarea cursurilor de spaniolă
· Organizarea cursurilor de formare pentru profesori de spaniolă
· Sprijinirea hispaniştilor în desfăşurarea activităţilor
· Încurajarea organizării activităţilor culturale în colaborare cu alte organizaţii
Activitatea Institutului Cervantes este condusă de reprezentanţi ai lumii academice, culturale şi literare din Spania şi Hispanoamerica. Centrul din Bucureşti colaborează cu diferite muzee, galerii de artă, teatre, edituri şi alte instituţii culturale româneşti cât şi spaniole sau latinoamericane.
Institutul Cervantes din Bucureşti este localizat în zona centrală a oraşului, aproape de Piaţa Universităţii şi Hotelul Intercontinental.
Institutul Cervantes din Bucureşti s-a deschis oficial în ianuarie 1995, şi de atunci a continuat să îşi diversifice activităţile culturale şi educative, cu scopul de a integra cultura şi limba spaniolă în viaţa socio-culturală a României.
Situat în zona centrală a oraşului, organizează în colaborare cu diferite instituţii locale şi străine activităţi culturale diverse, atât literare cât şi muzicale sau de artă plastică, cu scopul de a prezenta o panoramă variată a culturii spaniole. De asemenea, dispune de o bibliotecă cu peste 18.000 volume, care constituie punctul de referinţă pentru cei ce folosesc limba spaniolă ca instrument de lucru.
Prin obiectivele sale – promovarea limbii şi culturii spaniole – materializate în cursuri şi certificate de limba spaniolă recunoscute oficial, precum şi într-o gamă diversificată de evenimente culturale – Institutul Cervantes a încercat permanent să răspundă dorinţelor unui public variat cum este cel al României.